Bistriţa:Portret/ Flavius Buzilă, „un amestec exotic de bună calitate”

A crescut legănat de cântecele populare ale bunicii sale şi a devenit un solist apreciat, în compoziţia unei trupe recunoscute pentru originalitate şi pentru sonorităţile exotice

Flavius provine dintr-o familie de oameni iubitori de frumos, de muzică şi de artă. Mama sa este profesor de muzică iar tatăl, profesor de istorie, dar şi un pasionat epigramist. „De la mama am moştenit echilibrul, plăcerea de a fi între oameni, iar de la tata, încăpăţânarea de a duce lucrurile până  la capăt şi spiritul de organizare. El este un om foarte raţional şi calculat şi mi-a transmis asta şi mie, deşi pare cam paradoxal pentru un artist”, povesteşte Flavius. Acesta şi-a petrecut copilăria într-un loc de vis, încărcat de folclor: Valea Şieului. A mai apucat legănuţul de lemn, lângă care stătea bunica sa şi îl adormea în cântece. „Drumul gării din Beclean” era unul dintre ele. „Nu ştiu ce era cu drumul ăla din Beclean, că mă adormea imediat, deşi nu era chiar un cântec de leagăn, era un cântec aşezat”, relatează amuzat solistul.

Cel mai bun proiect etno

„În primii cinci ani de viaţă, îmi spunea mama, că mai mult cântam decât vorbeam. Ascultam ABBA, Boney M., ce era în vogă pe atunci. Mă jucam cu tubul de spray, care era microfonul, şi cu chitara de jucărie”, îşi aminteşte artistul. La trei ani, a avut prima chitară adevărată. „Peste noapte, am ajuns vedeta căminului şi toate educatoarele se bazau pe mine la toate serbările”, îşi aminteşte el. Mai târziu, lumea avea să se bazeze pe el pentru „serbări” mai importante, deşi ai lui nu îi preconizau cine ştie ce viitor în muzică. Dar mama sa l-a lăsat să meargă pe drumul lui şi l-a sprijinit. E drept, când îi dădea vreo „temă” muzicală îl  găsea în cameră în plină inovaţie şi inventivitate artistică. Primii oameni care i-au remarcat cu adevărat talentul au fost nişte  irlandezi. Fiind plecat cu o bursă de studii în Irlanda, o ţară cu o pasiune vădită pentru muzică, a pus mâna pe o chitară şi a cântat câteva cântece. Cei de acolo au fost total captivaţi. Când s-a întors în ţară, Flavius a puspe picioare „Hara”, în 2000, la Cluj. A ieşit prima dată pe scenă cu piesa „Lasă”, care a fost un mare succes chiar de la prima apariţie. Au urmat şase albume cu un succes pe măsură. Ultimul, „Interetnika”, a primit  premiul pentru cel mai bun proiect etno al anului 2008, la Gala Premiilor Radio România. Pe aceeaşi temă – comunicarea interetnică şi promovarea trediţiei româneşti – „Hara” lucrează la un proiect de anvergură pe care îl vor lansa în curând. Flavius Buzilă a însoţit-o pe Valeria Peter Predescu la ultima sa apariţie televizată, la emisiunea „O dată-n viaţă”, prezentată de Iuliana Tudor. „O colaborare de scurtă durată, dar foarte plăcută”, spune artistul.

Ce-i place

Iubeşte viaţa cu tot ce înseamnă ea, adoră diversitatea, îi place să cunoască oameni noi, îl încântă călătoriile. Apreciază teatrul, muzica şi tot ce are legătură cu arta. Ţine la momentele petrecute cu familia lui.

Ce nu-i place

Nu-i place starea în care a ajuns România. Dispreţuieşte mitocănia şi grosolănia. „Când un om e prost, e prost, n-ai ce să-i faci, dar mitocănia, proasta creştere sunt lucruri care mă enervează la culme”, spune el.

Întrebări şi răspunsuri

De la ce vine numele de „Hara”?

 F.B: În filosofiile orientale, trupul uman are şapte centre de energie. Energia echilibrului dintre raţiune şi emoţie se numeşte „hara”. Dar eu aveam o pisică ce se numea Hara şi când îmi făceam eu lista cu potenţialele nume ale trupei, am avut o revelaţie.

De ce muzică etno?

F.B: Nu i-aş spune doar muzică etno. Englezii îi spun „fusion”, adică „amestecătură”, ceea ce nu sună prea bine la noi. Dar ce cântăm noi e un fel de prăjitură cu mai multe ingrediente, un amestec exotic de bună calitate.

Profil personal
 
NĂSCUT: 19 ianuarie 1974, la Bistriţa

EDUCAŢIE: Facultatea de Litere, Limbi Moderne Aplicate, Cluj-Napoca, Cursuri de canto şi chitară

EXPERIENŢĂ: Profesor de engleză, solist al trupei Hara