Bistrita:A început cursa pentru 2% din impozit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţiile mai au la dispoziţie trei săptămâni pentru a-i convinge pe contribuabili să-şi doneze cota din impozitul pe salar

Organizaţiile non-profit din Bistriţa spun că o mare parte a banilor care ar putea intra în conturile unor campanii sau programe umanitare rămân la bugetul de stat pentru că salariaţii nu cunosc legea.

Banii rămân la stat pentru că oamenii se tem


 De cinci ani legislaţia românească prevede dreptul salariaţilor de a direcţiona două procente din impozitul pe salarii în favoarea unor organizaţii non profit. Pentru ca aceşti bani să ajungă la fundaţii este suficient ca salariatul să semneze un simplu formular,care trebuie să ajungă la Direcţia Generală a Finanţelor până în 15 mai, odată cu celelalte fişe fiscale.”Am avut surpriza să constatăm, în campaniile noastre, că mulţi bistriţeni nu ştiu încă ce este cu acest formular” spune Doina Monda, directorul de la AFi-Profamilia o organizaţie non-profit, care, din 1996 ajută victimele violenţei domestice. Ea spune că acesta este unul dintre motivele pentru care la câţiva ani de la adoptarea legii, aceasta nu-şi produce efectele aşa cum se aşteptau leguitorii: „ Oamenii cu care vorbim îşi imaginează că dacă semnează formularul, banii ăştia le sunt reţinuţi lor. Habar nu au că este vorba de parte din impozitul, care, dacă nu este donat, rămâne în contul Finanţelor Publice”  explică Doina Monda.

Sezonul campaniilor

 „Ne facem campanie prin tot ce avem la îndemână. Postăm afişe prin oraş, mergem din poartă în poartă, lăsăm plicuri în cutiile poştale ale locatarilor, trimitem chiar SMS-uri persoanelor pe care le cunoaştem, descrie campania dedicată celor 2 la sută, Marin Mic, directorul executiv al Fundaţiei „Inocenţi”, organizaţie non-profit care vine în sprijinul copiilor aflaţi în dificultate, şi a familiilor acestora. „Din păcate oamenii  se tem că aceşti bani li se vor trage din salariu ”, explică Marin Mic. Acesta mai spune spune că identificarea fişei cu pricina este un efort suplimentar, care presupune un drum până la Direcţia Generală a Finanţelor. Aşa că voluntarii fundaţiei se pun la dispoziţia bistriţenilor pentru a depune aceste fişe în locul lor. De altfel, fişele pot fi descărcate direct de pe site-ul Fundaţiei „Inocenţi”. Directoarea Doina Monda se plânge şi ea de dificultăţile de acest gen: „Avem necazuri pentru că unii funcţionari de la Direcţia finanţelor nu se mulţumesc cu codul numeric personal pentru a identifica un contribuabil când depunem listele cu cei care au semnat pentru noi şi cer fişa fiscală, ceea ce nu e legal.”

Băncile şi marile firme au propriile fundaţii

Anul trecut "Inocenţi" a strâns 30 000 lei de la bistriţenii care şi-au direcţionat 2% din impozit. „Este o sumă importantă”, recunoaşte directorul executiv al fundaţiei. Marin Mic aşteaptă şi anul acesta un ajutor la fel de însemnat pentru organizaţie, de la plătitorii de impozite. „O mare problemă a fundaţiilor este reticenţa din partea firmelor şi a băncilor, de la care ar putea obţine un ajutor substanţial. „Multe firme şi bănci nu înţege menirea acestui procedeu. Şi-au făcut propriile organizaţii non-profit, prin intermediul cărora direcţionează banii tot spre ei, pentru a-şi rezolva diverse probleme interne”, afirmă Marin Mic.  Aceaşi problemă o semnalează şi directorul Monda: „ Este o problemă din ultimii ani. Băncile şi-au făcut fundaţii iar marile companii la fel. Voluntarii noştri au fost peste tot. A devenit o problemă să mai convingi marile firme, deşi avem vechime mare pe piaţă şi oamenii ne cunosc”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite