Bistriţa: Îşi vând şi capacul de pe oală pentru un ban

Târgul de vechituri ţinut în fiecare marţi în Piaţa Independenţei adună săptămânal zeci de oameni care îşi vând haine, pantofi, apratură şi obiecte dintre cele mai banale, la preţuri de nimic

„De circ o fost piaţa asta şi de circ o rămas”, îşi dă, zâmbind, cu părarea Ioan Ioan, un bărbat care aruncă o privire la furnicarul de oameni care îşi vând cam tot ce se găseşte prin casă pentru un leu sau doi.

„Trei lei, hai doi lei”, se târguieşte un vânzător pentru un aparat electronic. Iuliana Dobrea a venit cu o maşină încărcată cu haine. „Îmi vând hainele. Aceasta este o rochie de mireasă, foarte frumoasă”, arată ea veselă. „Dar nu prea vând mare lucru. Ultima dată am vândut de doi lei cincizeci, şi n-am putut nici să-mi iau o smântână din piaţă. Acum am venit cu bani de acasă”, spune ea râzând. Pe „tarabele” aşternute direct pe asfalt, este imposibil să nu găseşti orice îţi trece prin cap: capace de oale, răzătoare, piepteni, farduri, pantofi, şosete, faruri de maşini, casetofoane, cărţi, încărcătoare, casete cu lăutari, agrafe, jucării de pluş, papuci de casă şi chiar mânere pentru sertare. Grupuri de bărbaţi discută aprins la „standurile” cu piese auto sau cu unelte de pescuit. Femeile târguiesc o perdea, o fustă mai arătoasă sau o pereche de pantofi.

 Obiecte valoroase la preţuri infime

În tot vacarmul de obiecte dintre cele mai comune, îţi mai cad ochii pe câte o piesă veche, ce pare să valoreze mai mult decât este cotată. „Am cântarul acesta de cântărit aur care e vechi de aproape 100 de ani. Cer pe el numai 30 de lei”, spune Augustin Varga, negustor fidel al târgului. La el vin de multe ori colecţionari cunoscători, care îi analizează marfa şi achiziţionează câte ceva. Andrei Logigan are expuse, pe o fâşie de nailon, o mână de obiecte îngălbenite de vreme: câteva gravuri pe care se putea citi ceva în germană, un album cu diapozitive, altul de timbre, un fus, o sapă ruginită şi un obiect din lemn, despre care cu greu îţi dai seama ce poate fi. „E de ascuţit fierăstraiele”, spuen Andrei. „Ba nu, e de prins hamurile”, îşi dă cu părerea un curios. „Ba e de ascuţit fierăstraiele”, repetă vânzătorul. Până la urmă, cei doi cad de acord că poate fi folosit în ambele scopuri şi, oricum, Andrei asigură că este o piesă de muzeu valoroasă. „Eu o vând la 10 lei, dar dacă îmi cade un cumpărător, o las şi mai ieftin. Vin în fiecare marţi aici, dar vând destul de slab”, spune bărbatul.

Curiosul care analiza marfa lui Andrei, Marinel Boldi, îşi dă cu părerea şi despre gravuri. „Cărţi dinalea avem şi noi la şcoală la Posmuş. Le calcă copiii în picioare. Păcat de ele că sunt lucruri valoroase, vechi de vreo 200 de ani”, spune el. Acesta este în trecere prin târgul de vechituri şi mai ocheşte câte un chilipir. „Îmi trebuie un robinet, mă mai uit la una alta”, spune Marinel.