Bistriţa: Un lup turbat a muşcat duminică trei localnici în Rebra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei, o femeie, soţul acesteia şi un cioban de 15 ani sunt internaţi la Secţia de Contagioase a Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.Laboratorul DSV Bistriţa-Năsăud a confirmat că lupul era bolnav de rabie.

Bizarul episod s-a produs duminică dimineaţa, în jurul orelor 10,00. Lupul a pătruns în gospodăria familiei Danciu din localitatea bistriţeană Rebra şi l-a atacat prima dată pe bărbatul aflat în curte. După ce l-a muşcat de mână pe capul gospodăriei, Ioan Danci, animalul l-a abandonat şi a sărit drept la gâtul soţiei sale. De pe patul spitalului, Maria Danci îşi aminteşte că sălbăticiunea i-a sărit drept la gât: „ Eram în curte, îmi amintesc că lătrau câinii. Am văzut doar că un câine, nu mi-am dat seama din prima că era lup, a sărit la bărbatul meu. Apoi dintr-o dată s-a aruncat spre mine”, îşi aminteşte femeia, care spune că s-a trezit cu capul în gura lupului.

S-a luptat să-şi scoată capul din gura sălbăticiunii


Episodul pare decupat dintr-un documentar cu scene de coşmar:” În momentul acela nu-mi era frică. Mi-am băgat amândouă mâinile în gura lupului şi am început să trag, ca să-mi scot capul. Ştiam că altfel o să mor.”, povesteşte femeia terefiantul episod. Ea crede că pe lângă prezenţa sa de spirit, au salvat-o şi câinii din gospodărie care lătrau în spatele lupului. Despre soţ îşi aminteşte că nu a intervenit: „ a rămas mut şi nu se putea mişca de spaimă„. 

Mai multe detalii în ediţia de mâine a ziarului Adevărul

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite