Bistriţa: Portret/ Virginia Brănescu dovedeşte că talentul nu are vârstă

Deşi a cochetat de mică cu pictura şi cu scrisul, Virginia Brănescu a publicat prima carte şi a făcut expoziţii cu picturile sale doar după ce s-a pensionat

Virginia Brănescu provine dintr-o familie simplă. Mama ei a fost o ţărancă bistriţeană iar tatăl a fost pieptănar. Tatăl său şi-a dorit ca aceasta să îl urmeze în meserie sau să se facă creatoare de pălării pentru doamne, modistă, cum spunea mama sa. După ce a terminat 12 clase s-a angajat în funcţia de contabil, vreme de doi ani. În tot acest timp, şi-a adunat bani şi, în primul concediu, s-a dus la Cluj-Napoca să dea examen de admitere la Facultatea de Filosofie fără ştirea părinţilor. A intrat şi a făcut un an de facultate cu bani care îi adunase. În anul doi a schimbat profilul deoarece secţia de filosofie de la Cluj Napoca a fost restrânsă şi atunci a ales să studieze psihologie.

„Mica burgheză” nu a putut deveni psiholog

Pentru că tatăl său era liber profesionist Virginei Brănescu i-a fost refuzată o bursă la facultate pentru că era considerată ,, mică burgheză”. În final a reuşit totuşi să obţină o bursă de cazare, însă nu a avut norocul să profeseze psihologia de la început. Când era în ultimul an de studiu, din cauza unui experiment al francezilor în fabricile din Bucureşti, care a relevat faptul că muncitorii nu lucrează în condiţii normale, toţi psihologii au fost trimişi la munca de jos. În facultăţi, profesorii au decis să îşi transforme studenţii în metodişti şi astfel Virginia a devenit profesor de română la o şcoală generală.

Pasiuni revelate târziu

Deşi a cochetat de mică cu pictura şi cu scrisul, Virginia Brănescu a publicat prima carte şi a făcut expoziţii cu picturile sale doar după ce s-a pensionat.  Nu a făcut acest lucru până atunci fiindcă, din cauza unui defect fizic, a fost timidă toată viaţa. Acum îşi scoate la vânzare picturile pentru a-şi putea edita cărţile. A publicat până acum cinci cărţi, iar cea de-a şasea, ,,Alte capricii”, se află deja în tipar. Preferă să picteze miniaturi deoarece nu îşi permite să investească prea mult în materiale. Picturile sale sunt inspirate din viaţă, din locurile natale. Pictează natură moartă, face portrete, dar cel mai mult îi plac peisajele. A pictat strada pe care locuieşte  şi împrejurimile. 

Amintiri din vremuri tulburi

În două dintre cărţile sale de proză scurtă povesteşte amintiri personale din vremea celui de al doilea război mondial. Îşi aminteşte că, după ce trupele germane şi maghiare s-au retras din Bistriţa, locuia alături de mama sa şi de vecine, în casa unui bărbat care nu a fost trimis la război din motive de sănătate.  A venit cineva să le spună că  soldaţii români se întorc acasă şi au ieşit cu toţii să-i întâmpine cu flori. Dar, când trupele s-au apropiat, şi-au dat seama că, de fapt, erau soldaţi ruşi care au fost foarte revoltaţi de faptul că pe timp de război bistriţenilor le arde de petreceri.


Pofil personal:

Născută : 14 martie 1928  la Bistriţa
Educaţie: Absolventă a facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj Napoca
Experienţă: profesor de psihologie şi limba română, logoped
Familie: Căsătorită, o fiică şi trei nepoţi

Ce-i place
,, Îmi plac artele, îmi place să scriu şi să pictez momente din viaţă, să fac treburile gospodăreşti şi să gătesc”, precizează Virginia.  

Ce nu-i place
Nu-i place matematică. ,,Nu mi-au plăcut să lucrez în domenii fixe, nu m-au atras niciodată cifrele deşi am profesat ca şi contabil” povesteşte Virginia.

Întrebare şi răspuns
Cum era Bistriţa în vremea războiului?
V.B. Am trăit războiul cu speranţa că se va termina cât de repede şi că tata va scăpa cu bine deoarece era concentrat undeva în apropiere de Ilva Mare, pentru a păzi nişte viaducte. Lupte nu au fost la Bistriţa, fiindcă trupele germane şi maghiare au fost încercuite şi s-au retras foarte repede. Pentru mine, ca adolescent, cel mai greu a fost că a trebuit să ne plătim şcoala şi am fost obligată să învăţ limba maghiară. Exista o singură şcoală  confesională în care se preda în limba maghiară şi pentru a învăţa în limba română trebuia să plătim.