Bistrita: Nervi şi claxoane în traficul din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii sunt furioşi după ce municipalitatea a restricţionat traficul pe bulevardele principale, în timp ce reprezentanţii Primăriei şi poliţiei Rutiere susţin că închiderea pasajelor dintre benzile de circulaţie fluidizează şi disciplinează traficul

Muncitorii de la Direcţia de Administrare a domeniului Public au lucrat de zor în ultimele zile la închiderea tuturor porţiunilor de trecere care au separat scuarurile cu verdeaţă de pe bulevardele Republicii şi Independenţei. Rezultatul i-a scos însă din minţi pe şoferi pentru că îi obligă să parcurgă distanţe lungi până să poată face manevre de întoarcere. ,, Aseară am vrut să mă întorc acasă că mi-am uitat ceva. A trebuit să parcurg tot Bulevardul Republicii şi să mai stau şi de 3 ori la semaforul de pe Crinilor”, spune Ştefan Toma, unul dintre şoferii exasperaţi. „Aşa, am ajuns să ocolim jumătate oraşul, dacă vrem să mergem în Decebal de pe Republicii şi consumăm mai multă benzină. Mai bine le lăsau cum au fost, nu le-a fost de ajuns că au redus viteza la 30 de kilometri la oră. Mie nu mi se pare că au fluidizat traficul, mai degrabă au reuşit să ne mănânce nervii”, se plânge, revoltat, Ştefan Toma.
Cele mai afectate de noile măsuri ale municipalităţii sunt firmele de taxi, care se văd obligate să consume mult mai multă benzină. Administratorul de la Total Taxi, Valer Bîgiu susţine că municipalitatea nu s-a consultat cu asociaţiile profesionale din transport şi că rezultatul este un trafic mult mai complicat: „Nu ne-au oferit alternative de întoarcere, consumăm benzină în plus, uzura maşinilor este mai mare. Ne înjură clienţii că nu putem opri. Este foarte greu aşa”, a declarat şeful de la Total Taxi, care crede că numai timpul va demonstra dacă noile măsuri folosesc cuiva.

Poliţiştii rutieri susţin că măsura a însănătoşit traficul

Şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa, comisarul Ionel Pop crede că în pofida disconfortului resimţit de şoferi în primele zile, închiderea scuarurilor se dovedeşte salutară pe termen lung: ” In Bistriţa traficul s-a dublat în ultimii ani şi căutam  o soluţie împreună cu Primăria. În acele zone sunt cele mai multe accidente mortale, iar obligarea şoferilor să întoarcă numai în sens îi protejează pe pietoni”, crede şeful de la Poliţia Rutieră. El spune că axa DN 17 din oraş, care se suprapune pe bulevardele închise, asigură un flux continuu  şi evită blocajele: „ Oamenii se vor obişnui, iar efectele se simt deja pe Bulevardul Independenţei, unde nu mai sunt blocaje” spune comisarul Ionel Pop.

Primarul îşi apără proiectul


Reprezentanţii municipalităţii sunt convinşi că şoferi vor depăşi stresul primelor zile şi se vor obişnui şi cu aceste schimbări. Primarul Ovidiu Creţu crede că unii bistriţeni au devenit comozi şi utilizează maşina chiar şi pentru câteva sute de metri: ”Nu-i obligă nimeni să intre pe artera principală a oraşului doar ca să parcheze maşina în faţa locului de muncă. Sunt enorm de multe maşini în Bistriţa şi trebuie să putem folosi axa longitudinală rapid. De aceea am suspendat câteva treceri de pietoni şi am închis scuarurile” spune Ovidiu Creţu. Primarul mai afirmă că măsurile au fost luate împreună cu poliţia rutieră şi după consultarea studiilor de trafic: „nu eram obligat să consult asociaţiile profesionale sau Consiliul Local”, mai spune acesta.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite