Bistriţa: Două grădiniţe din Bistriţa au fost închise de Inspectoratul în Construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii au interzis astăzi activităţile şcolare în Grădiniţa 2 şi la cea din Sigmir, dar autorităţile au decis să lase instituţiile deschise încă o vreme.Potrivit raportului de control cele două clădiri se pot prăbuşi oricând peste copii.

Inspectoratul în Construcţii a luat la verificat clădirile şcolare vechi după ce tavanul grădiniţei din cartierul Unirea s-a prăbuşit în urmă cu câteva zile.Decizia de închidere  a Grădiniţei nr.2 şi a celei din Sigmir a fost luată în  această dimineaţă după o ultima inspecţie la faţa locului.

Şeful Inspectoratului în Construcţii, Constantin Hada a declarat  că imobilele  se află într-o stare precară şi pun în pericol copiii. ” Am interzis orice activitate în cele două grădiniţe iar termenul de punere în aplicare a deciziei este imediat” spune inspectorul şef care a avertizat Primăria Bistriţa în calitate de proprietar, respectiv Inspectoratul Şcolar, ca beneficiar, că sunt direct responsabili dacă nu mută imediat copiii.

Avarii severe


Potrivit actului de control încheiat, clădirea grădinţei din Sigmir, veche din 1860, avea fisuri grave în pereţii din cărămidă, probleme severe la tavan. Măsura dispusă în acest caz a fost demolare sau reabilitare completă.

Lucrurile nu stau deloc bine nici la grădiniţa de pe strada Nicole Bălcescu, a cărei clădire a fost construită în 1930. Aici, inspectorii au descoperit planşee de lemn cu fisuri pronunţate, crăpături peste limita admisibilă, probleme de esenţă, care nu puteau permite funcţionarea, este convins inspectorul Hada. Aceeaşi concluzie şi în acest caz: “Demolare sau reabilitare din temelii”.Oficialul de la Inspecţia în Construcţii a fost îngrijorat de concluziile pe care le-a tras după prăbuşirea tavanului grădiniţei din Unirea, în urmă cu câteva zile  şi spune că acolo, “dacă tavanul s-ar fi prăbuşit cîteva ore mai târziu, cel puţin un copil ar fi murit.”

Copiii din Sigmir vor fi mutaţi în două zile

Potrivit directorului Şcolii generale numărul 2, Viorel Luca, cel care coordonează şi activitatea unităţilor şcolare din Sigmir, preşcolarii vor fi mutaţi de luni, 6 aprilie, într-una dintre clădirile şcolii primare. Pentru că spaţiile sunt insuficiente, elevii din clasele III-IV vor trebui să facă cursuri în tura de după amiază pentru tot restul anului. “Am promis Inspecţiei în Construcţii că vom elibera clădirea grădiniţei, cu tot cu mobiler în cel mult o săptămână” spune directorul Luca. Din punctual său de vedere imobilul cu pricina ar trebui demolat.

Inspectoratul Şcolar nu mută Grădiniţa din strada Bălcescu

Cei 100 de copiii de la Grădinţa numărul 2 vor rămâne pe loc, cel puţin până în mai a decis Inspectoratul Şcolar, pentru că nu există soluţii de mutare până atunci. Inspectorul general Mihai Mureşan susţine că nu pot fi mutaţi copiii până când nu se reabilitează Grădiniţa de pe strada Şieului, închisă în urmă cu doi ani şi aflată de atunci în şantier. ” Am înţeles din discuţia cu viceprimarul Găurean că după finalizarea lucrărilor de la Gradiniţa 6, o grupă de pe Bălcescu va fi mutată aici şi alte două la Grupul Şcolar Grigore Moisil. Acum nu se poate, pentru că aici sunt găzduiţi copiii de la Grădiniţa 6” a mai adăugat inspectorul general.

Municipalitatea ştie de câteva săptămâni la cele două grădiniţe problemele sunt grave. Primarul Ovidiu Creţu a declarat în urmă cu două zile că Primăria a renunţat să mai facă lucrări de reparaţie la Grădinţa 2 după ce o maşină încarcată cu material de construcţii a fost retrasă de urgenţă, pentru că zidurile imobilului au intrat în vibraţie şi “ se puteau prăbuşi”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite