Biertan, o comună cu trasee ecologice pentru biciclişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inclusă în lista muzeelor ecologice din judeţul Sibiu, comuna atrage anual zeci de mii de turişti din toată lumea. Plantele medicinale reprezintă un alt punct de atracţie Situat în

Inclusă în lista muzeelor ecologice din judeţul Sibiu, comuna atrage anual zeci de mii de turişti din toată lumea. Plantele medicinale reprezintă un alt punct de atracţie

Situat în nordul judeţului Sibiu, Biertanul e locul unde, anual, vin aproape 40.000 de turişti străini să-şi petreacă vacanţele într-un mod cât mai ecologic. Unii dintre turişti au îndrăgit foarte mult zona şi s-au hotărât chiar să locuiască aici.

Ei şi-au deschis cafenele şi fundaţii care promovează protecţia mediului. Liniştea locului, drumeţiile pe dealurile mijlocii şi înalte ale Târnavelor şi traseele pentru ciclişti sunt numai câteva dintre atracţiile cu care localnicii încearcă să-şi îmbie oaspeţii. Pentru că a fost inclus pe lista eco-muzeelor din judeţul Sibiu, localnicii speră ca anul viitor, în Biertan, numărul vizitatorilor să depăşească 100.000.

Cel mai simplu mod să ajungi în Biertan e prin Mediaş, oraşul transilvan fiind situat la aproximativ 30 de kilometri de localitate. O altă rută, mai lungă, e prin Sibiu. În Biertan, există locuri de cazare rustice, unde meniurile sunt ecologice, produsele fiind preparate de localnici prin metode tradiţionale. O noapte de cazare costă între 90 şi 120 de lei.

Trasee de-a lungul dealurilor

Turiştii pot închiria biciclete pentru drumeţii de neuitat pe dealurile care înconjoară comuna. Traseele de mountainbike sunt dispuse în lungul văilor, spre Copşa Mare, spre satul Richiş, spre dealul Furişului sau spre Dupuş.

În plus, bicicletele pot fi folosite şi în localitate, unde drumurile au fost amenajate astfel încât transportul pe două roţi să fie posibil. Cicliştii care nu ştiu regulile de circulaţie le pot consulta chiar la primărie, unde au fost afişate în geam.

Căutători de comori

O altă distracţie în aer liber e parcurgerea unui circuit pe bază de indicii, care are loc la sfârşit de săptămână. "Medieval Tresure Hunt", aventură medievală de tip "Căutătorii de comori", organizată pentru turişti, presupune parcurgerea unui traseu pe bază de indicii, ghicitori, probe pline de mister şi ocazia de a trage cu arcul prin Cetatea Biertan.

Pe lângă toate acestea, pot fi vizitate şi clădirile declarate monumente istorice, precum tâmplăria şi dogăria vechii cetăţi.

Pe lista UNESCO

Localitatea Biertan e singura din România inclusă pe lista Gaya World Heritage din 1996, adică lista monumentelor naturale protejate de UNESCO.

A fost atestată documentar în 1283. Cu câţiva ani înainte era amintită în Diploma Andreeană din 1224, fiind printre primele aşezări germane din Ardeal. Cetatea a fost aşezată între cele "două scaune": Mediaş şi Şeica, cu scopul de a le proteja. Biertanul e atestat ca cetate în 1397.

Biserica medievală în stil gotic

Pe lângă naturaleţea locului, în localitate există un complex arhitectural medieval, alcătuit din biserica şi centura de fortificaţii, care e amplasat în centrul aşezării. Biserica are o singură încăpere enormă şi ocupă partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 şi 1520, în stilul gotic-târziu. Localnicii spun că e ultima din Transilvania înălţată în acest stil.

Complexul are trei hale de înălţimi egale, iar intrarea se poate face prin trei porţi: de vest, de nord şi de sud. Altarul bisericii a fost realizat de meşterii din Viena şi Nurnberg, care au lucrat la el între 1483 şi 1513. Altarul bisericii e cel mai mare din ţară şi are 28 de panouri pictate.

Amvonul datează din 1500 şi e sculptat în piatră de meşterul Ulrich din Braşov, dar are puternice influenţe sud-germane. Cetatea îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renaşterii.

E apărată de trei ziduri, de incinta cu turnuri şi bastioane medievale. Prima incintă a cetăţii a fost ridicată în secolul XII, când a fost construită şi prima biserică, închinată Sfintei Maria. Biserica actuală a fost ridicată între 1486-1524, în stil gotic - târziu.

Închisoarea soţilor certaţi

Fortificaţiile din jurul bisericii sunt considerate drept cele mai puternice din Transilvania. Considerat "cetate ţărănească", Biertanul are trei rânduri de ziduri, şase turnuri şi trei bastioane, construite în etape diferite, începând cu secolul al XIV-lea.

La partea superioară a fost realizat un coridor de apărare şi au fost amplasate ceasul şi clopotele. Un obiectiv obligatoriu de vizitat e "Turnul catolicilor", situat pe latura sudică a cetăţii. În cadrul cetăţii, în bastionul estic, se spune că pe vremuri erau închişi soţii şi soţiile acestora în cazul în care se certau.

Ambilor li se dădea o singură farfurie, o lingură, o furculiţă, o cană şi un singur pat pe tot timpul şederii. Legendele spun că, de obicei, soţii certaţi ieşeau de acolo împăcaţi pentru totdeauna.

Fiecare breaslă are câte un turn

În partea de sud-vest a cetăţii se înalţă Turnul Slăninilor. Mai exista cândva şi un Turn al Închisorii, care era situat în partea de nord-vest, dar în 1840 a fost demolat pentru a se construi o şcoală. Pe latura sudică a fost ridicat Turnul de Poartă, iar pe partea de vest, Turnul Ţesătorilor. Accesul în interior, spre biserică, se face printr-o scară acoperită, lungă de 100 m, care porneşte din piaţa centrală a satului, de lângă Turnul Paznicului.

Alte localităţi eco-muzee în Sibiu

În 2007, în judeţul Sibiu a fost dezvoltat un proiect prin care s-a dezvoltat o reţea de sate eco-muzee. Până acum au fost inaugurate eco-muzeele de la Sălişte, Moşna, Biertan, şi Gura Râului. În fiecare din aceste localităţi multe dintre clădiri sunt declarate monumente istorice sau monumente arhitectonice.

De altfel, proiectul urmăreşte să sprijine autorităţile şi comunităţile locale pentru salvarea patrimoniului cultural şi natural, precum şi integrarea acestuia în circuitele economice cu produse competitive.

Localităţile care fac parte din Eco-muzeul Regional Sibiu sunt printre puţinele din lume care îşi propun să respecte natura, fiind practic obiective muzeale în aer liber, tocmai bune de vizitat. Rolul principal revine locuitorilor, care au înţeles avantajul de a fi sat eco-turistic şi îi primesc pe turişti în casele şi atelierele lor.

Sediul episcopatului săsesc

Timp de 300 de ani, între 1572 şi 1867, Biertanul a fost sediul Episcopiei Evanghelice Luterane, centrul vieţii spirituale şi politice a saşilor. Aceasta a favorizat construirea uneia dintre cele mai puternice cetăţi ţărăneşti din Transilvania, în jurul bisericii fortificate.

În 1572, preotul Lucas Ungleruş din Biertan este ales intendent suprem al comunităţii evanghelice din Transilvania. În 1704, cetatea, deşi foarte puternică, a fost devastată de curuţi.

În timpul ocupaţiei curuţilor, aceştia au furat vasele preţioase de cult, documente inestimabile şi au violat criptele episcopilor în căutare de tezaure. După Revoluţie, numărul saşilor care părăsesc Biertanul a crescut. Statisticile arată că numărul saşilor a scăzut simţitor. Dacă în 1977 locuiau în Biertan 1.613 saşi, în anul 1992, doar 280 locuitori mai erau saşi.

Donariul de la Biertan

În 1775, în apropierea Biertanului, în pădurea Chimdru, a fost descoperit Donariul de la Biertan, obiect ritual des invocat de manualele de istorie pentru că atestă prezenţa unei populaţii creştine vorbitoare de limba latină în regiunea Daciei, în secolul IV. Inscripţionat în latină: <> , Donariul e dovada creştinismului timpuriu pe meleagurile româneşti.

Prima farmacie din Transilvania

În localitatea Biertan a fost înfiinţată, în 1809, prima farmacie din mediul rural din Transilvania, care avea sloganul "Prevederea e de aur". Acum, clădirea e monument istoric şi adăposteşte tot o famacie, aflată însă pe lista monumentelor arhitectonice protejate.

Produse ecologice, certificate în Germania

În Biertan a fost înfiinţată, în 1991, Societatea de Fitoterapie din România, din care fac parte farmacişti şi medici specializaţi în fitoterapie. În împrejurimile Biertanului sunt cultivate plante medicinale, care sunt apoi prelucrate şi tranformate în produse farmaceutice.

Astfel, la farmacia din comună pot fi găsite peste 100 de produse ecologice, care au în compoziţie numai plante medicinale. "Avem culturi de gălbenele, levănţică, trandafiri, mentă şi multe alte plante pe care le prelucrăm în mod ecologic. Majoritatea sunt însă recoltate din flora spontană", spune Ladislau Rosenberg, director la firma Natura.

Acesta adaugă că produsele sunt căutate de străinii veniţi în vizită şi exportate în ţările din Uniunea Europeană. Toate culturile sunt certificate ecologic în Germania.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite