Bibliotecile de cartier ne salvează de birocraţia ghişeelor din primării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul municipalităţii, de a face din instituţiile culturale un tampon între cetăţean şi administraţia locală, a costat 400.000 de euro Noţiunea de bibliotecă de cartier se

Proiectul municipalităţii, de a face din instituţiile culturale un tampon între cetăţean şi administraţia locală, a costat 400.000 de euro

Noţiunea de bibliotecă de cartier se schimbă treptat în Bucureşti. Ieri a fost făcut încă un pas important în acest sens, pentru că Biblioteca Metropolitană a inaugurat un nou serviciu.

Este vorba de un sistem prin care oamenii vor putea obţine de la biblioteci nu numai informaţii culturale, ci şi de interes comunitar. De pildă, obţinerea anumitor formulare necesare pentru autorizaţii de la Primărie sau diferite instituţii ale statului. "Sistemul de informare cuprinde trei module. Unul pentru administraţia locală, altul pentru administraţia centrală şi altul pentru programe Europene", a declarat directorul Bibliotecii comunitare, Florin Rotaru.

Potrivit noului sistem, bucureştenii nu vor veni la biblioteca din cartier doar pentru a împrumuta cărţi sau reviste, ci şi pentru a intra pe internet. Ei pot accesa orice pagină, mai puţin site-urile porno. "Mă bucur că am ajuns să avem astfel de sisteme, într-o perioadă în care majoritatea bibliotecilor riscau să se transforme în cârciumi", a arătat viceprimarul sectorului 3, Victor Tărtăcuţă. După implementarea noului program, bibliotecile din subordinea municipalităţii vor deveni singurele instituţii de interes public care vor furniza internet gratuit.

Bibliotecarii, consilieri în toată regula

Pentru a deveni utile, bibliotecile municipale din Capitală au fost dotate cu 70 de calculatoare şi 35 de imprimante. Abonatul poate să vină la bibliotecar şi să solicite consiliere pentru obţinerea anumitor autorizaţii. Angajatul bibliotecii îi poate arăta petentului adresa de internet unde poate găsi informaţiile necesare, dar îi poate printa şi formularele de care are nevoie, astfel încât deplasarea la ghişeu să devină inutilă. Proiectul va fi operaţional începând de luni, în toate cele 35 de sedii din Capitală ale Bibliotecii Metropolitane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite