Bibliotecarii - oameni de cultura cu salarii de mizerie
0Soarece de biblioteca, anonim, rabdator, 30 de ani experienta, cauta carti tiparite pe care sa le poata aduce cititorilor din rafturi prafuite. Scepticii sustin ca, in curand, asa va arata portretul
Soarece de biblioteca, anonim, rabdator, 30 de ani experienta, cauta carti tiparite pe care sa le poata aduce cititorilor din rafturi prafuite. Scepticii sustin ca, in curand, asa va arata portretul bibliotecarului. Amenintat de spectrul bibliotecii electronice, el va ajunge sa caute disperat carti pe care sa le aseze ordonat in raft si cititori pe care sa ii serveasca. Unii cred ca tot ceea ce face azi bibliotecarul va putea fi inlocuit maine de un program pe calculator. Ceea ce multi cititori nu stiu este ca, inainte sa ajunga in raft si de acolo pe masa din sala de lectura, cartea proaspat tiparita petrece cateva luni in biblioteca, in diferitele servicii de prelucrare. Pe langa titlu sau autor, cartea are multe alte repere dupa care doar bibliotecarii stiu sa o puna la locul ei precis in raft. Fiecare carte este scrisa pentru un anumit public, iar felul cum este scrisa ea - manual, ghid, critica, roman -, ca si limba in care este scrisa, cartea sau originea autorului, reperele dupa care a fost scrisa, sunt la fel de importante, sustin bibliotecarii. "Cititorii trebuie sa aiba toate sansele sa gaseasca exact cartea de care au nevoie, chiar daca nu stiu exact ce cauta. Noi traducem toate caracteristicile cartii in limbaj biblioteconomic - cifrele acopera toate aceste informatii despre o carte", spune Mioara Stancescu. Ea lucreaza de 34 de ani la Biblioteca Nationala si spune ca a trebuit sa "fure" meserie, pentru ca toate aceste subtilitati despre cum se prelucreaza o carte nu i le-a putut explica nimeni. "Singur trebuie sa incerci, sa gresesti, sa te opresti si s-o iei de la capat", spune ea. Un bibliotecar are nevoie de cel putin 7 ani de munca pentru a putea lucra eficient cu cartea, sustine Mircea Regneala, directorul Bibliotecii Centrale Universitare. In acest timp, bibliotecarii trebuie sa invete sa fie ordonati si disciplinati; omul de biblioteca trebuie sa aiba rabdare, pentru ca, in afara de cititorul multumit ca isi primeste cartea la sala de lectura, rezultatele muncii nu se vad deloc. Modesti si anonimi, bibliotecarii nu au prea multe satisfactii, nici chiar dupa zeci de ani de munca: nimeni nu le stie numele, iar banii nu au cum sa ii motiveze. Iulia lucreaza de la 19 ani ca bibliotecar, la sala de lectura, si acum, dupa 15 ani, castiga 5 milioane pe luna. "Noi nu suntem aici pentru bani. Bibliotecarii sunt boemi de felul lor, visatori, isi fac meseria cu daruire si ca oameni de cultura nu pot accepta sa fie etichetati drept sector neproductiv. Vrem sa se reconsidere meseria de bibliotecar, este inadmisibil ca munca noastra sa fie aruncata la gunoi si sa fim platiti mizerabil doar pentru ca nu producem nimic in economie", sustine Sanda Crasneanu, lider al Federatiei Sindicatelor Bibliotecilor din Romania. Ea este bibliotecar de 35 de ani. In Vest, guvernele acorda anual milioane de euro pentru biblioteci, pentru ca ii considera pe bibliotecari cat se poate de productivi. In Suedia, de exemplu, copiii erau premiati acum cativa ani in functie de cat de des treceau pragul unei biblioteci de cartier sau de cate carti citeau pe an. In Romania, nici macar Biblioteca Nationala nu are destul spatiu: mii de volume nu pot fi citite de ani de zile, pentru ca sunt blocate si depozitate in case pline de igrasie si umezeala din Popesti-Leordeni. Desi lucreaza ani de zile in aceleasi birouri, in care munti de carti isi asteapta locul la raft, bibliotecarii ajung sa fie acaparati de munca lor. Aurelia Persinaru spune ca munca cu periodicele a pasionat-o atat de tare, incat nici nu s-a gandit ca ar putea face altceva: "Orice ziar sau revista evolueaza de la un numar la altul. A trebuit deci sa stabilim reguli clare, de primire si gestiune a periodicelor, a trebuit sa ne punem mereu mintea la contributie", sustine ea.