“Berlusconi este preocupat de criza economică” – Revista presei italiene
0Presa din Peninsulă scrie despre faptul că premierul italian Silvio Berlusconi se arată din ce în ce mai preocupat de criza economică la nivel mondial care începe să-şi facă simţite efectele şi asupra economiei din Italia. O altă ştire de actualitate este legată de principalele prevederi ale “planului casa”, care vor fi aprobate astăzi de Consiliul de Miniştri italian, iar în Israel a fost votat noul guvern Netanyahu.
“Berlusconi este preocupat de criza economică. «Munca începe să se diminueze»”, titrează cotidianul “Corriere della Sera”, citându-l pe primul ministru italian care şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la criza economică, în timpul summitului G8 pe probleme de muncă, organizat zilele trecute la Roma. Primul ministru italian s-a declarat extrem de preocupat de previziunile pesimiste asupra economiei mondiale. Potrivit acestor previziuni, până în anul 2010 vor dispărea 20 de milioane de locuri de muncă. Berlusconi a reamintit că statul italian se implică activ în combaterea crizei economice. În acest sens, guvernul a alocat, până în momentul de faţă, 12 miliarde de euro, iar bugetul anti-criză ar putea ajunge la 40 de miliarde de euro.
“Israel, cale liberă noului guvern Netanyahu”, titrează tot cotidianul “Corriere della Sera”. Guvernul premierului Benyamin Netanyahu a câştigat încrederea deputaţilor cu 69 de voturi pentru, 45 împotrivă şi 5 abţineri. În discursul de investitură prezentat în faţa Knessetului (parlamentul unicameral), noul premier declară că este gata să negocieze pacea cu palestinezii, nereferindu-se însă la independenţa statului palestinian.
“S-a finalizat acordul «planul casa». Acesta va fi aprobat astăzi în cadrul Consliului de Miniştri”, titrează cotidianul italian “La Repubblica”. După lungi tratative între Stat şi regiuni, s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte “planul casa” propus de Silvio Berlusconi. În şedinţa Consiliului de Miniştri de astăzi rămâne doar de verificat care sunt măsurile de adoptat, în funcţie de resursele necesare din domeniul construcţiilor publice. Acordul prevede creşteri ale volumului spaţiului cu 20% pentru locuinţe şi cu 35% în cazurile de demolare sau reconstrucţie, dacă vor fi folosite tehnici de bio-construcţie. Sunt excluse din acest plan locuinţele situate în centrele istorice şi în zonele protejate.
“Franţa: reîncepe vânătoarea managerilor. «Regele luxului» sechestrat în maşină”, relatează cotidianul “La Stampa”. Sub presiunea crizei se manifestă alte episoade de răpiri ale managerilor din Franţa de către muncitori. După cazul administratorului delegat al firmei franceze “Sony” şi cel al directorului întreprinderii 3M di Pithiviers, o sută de muncitori au blocat pentru aproape o oră maşina miliardarului François-Henri Pinault, până la intervenţia poliţiei. Responsabili din cadrul companiei “Caterpillar France” au fost sechetraţi în sediul din Grenoble de către un grup de angajaţi care cereau renegocierea planului de restructurare în ceea ce priveşte licenţierea a 733 de persoane dintr-un total de 2800.
“OSCE vede negru: PIB-ul italian va scădea cu 4,3%”, relatează cotidianul “Il Messaggero”. Toate ţările care fac parte din OSCE (Organizaţia pentru Siguranţă şi Cooperare în Europa) vor simţi o criză economică puternică. Previziunile economiştilor spun că această scădere a PIB-ului se va menţine până în 2010, iar la nivel mondial se va înregistra o scădere a PIB-ului cu 2,7%, iar apoi o creştere cu 1,2% în 2010.