Berlusconi a calificat drept "tâmpit" electoratul de stânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa italiană de ieri, indiferent de orientare, consacră spaţii ample ultimei gafe de proporţii a premierului Silvio Berlusconi, care a provocat şoc.Vorbind despre electoratul de stânga, el a

Presa italiană de ieri, indiferent de orientare, consacră spaţii ample ultimei gafe de proporţii a premierului Silvio Berlusconi, care a provocat şoc.
Vorbind despre electoratul de stânga, el a folosit cuvântul "coglioni", care înseamnă testicule. Însă, în argou, termenul e utilizat pentru a desemna nătărăii, tâmpiţii, cretinii şi idioţii. Presa a relatat că el a întrebuinţat acest cuvânt într-un discurs pronunţat în ajun, în faţa Asociaţiei Comercianţilor: "Am prea multă stimă pentru inteligenţa italienilor pentru a crede că sunt atât de mulţi coglioni care ar putea vota împotriva propriilor interese", a spus el. Cuvântul, care a şocat, a fost repetat de câteva ori la telejurnalele de seară de prezentatori, care au făcut tot posibilul pentru a-şi păstra mina sobră pronunţând coglioni, faptă pentru care şi azi şcolarii italieni sunt pedepsiţi. Ce a urmat e lesne de înţeles, presa reamintind gafele politice în lanţ ale lui Berlusconi: recent, el a spus că Beijingul fierbe copiii pentru a-i transforma în îngrăşăminte; la 26 septembrie 2001, după atentatele din SUA, a zis că nu se pot pune pe acelaşi plan toate civilizaţiile, cea islamică fiind inferioară celei occidentale; în 2002, după întrevederea cu premierul danez Rasmussen, s-a referit la aventurile extraconjugale ale acestuia; în 2003, a comparat un eurodeputat german cu un kapo (paznic de lagăr nazist) etc. În fine, marţi, l-a făcut idiot util pe Romano Prodi, adversarul său în alegerile de duminică, înainte de a-i califica tâmpiţi pe cei care votează cu stânga.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite