"Berlusconi: Putem ieşi înaintea celorlalţi din criza economică" - Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa italiană scrie astăzi despre acordul încheiat în cursul zilei de ieri între grupul de automobile Fiat şi grupul american Chrysler. În opinia lui Barack Obama, acest acord reprezintă o adevărată soluţie salvatoare pentru producătorul american de automobile Chrysler. O altă ştire de actualitate este cea legată de declaraţiile optimiste ale premierului Berlusconi, cu privire la ieşirea Italiei din criza economică.

"Acord încheiat între Fiat şi Chrysler", titrează cotidianul "Corriere della Sera". În cursul zilei de ieri a fost semnat acordul între grupul italian de automobile Fiat şi grupul american Chrysler. Semnarea acestui acord a fost anunţată chiar de către preşedintele american Barack Obama, ieri seară, la ora 18 (ora naţională a Italiei). În opinia lui Obama, datorită acestui acord, firma americană Chrysler va avea mai multe şanse de reuşită în viitor. În acest fel, susţine Obama. "Fiat a devenit salvarea lui Chrysler". Pentru moment, producătorul italian de automobile va deţine o cotă de 20% din acţiunile grupului american.

"Berlusconi: Putem ieşi înaintea celorlalţi din criza economică", scrie tot cotidianul "Corriere della Sera". Premierul Silvio Berlusconi a fost prezent ieri la Roma, la Conferinţa Naţională anuală a Producătorilor Agricoli din Peninsulă, cunoscuţi sub numele de Coldiretti. Cu această ocazie, prim-ministrul italian a declarat că pentru depăşirea crizei econonomice italienii vor trebui să "atace puternic pieţele străine", cum ar fi China şi ţările în curs de dezvoltare. La sfârşitul acestei reuniuni, Berlusconi a gustat o felie de mortadella (varietate de salam italian) în faţa publicului pentru a pune în evidenţă superioritatea produselor italiene.

"La Piacenza s-a prăbuşit un pod şi mai multe maşini au căzut în apă", relatează cotidianul "La Repubblica". Ieri, podul care lega oraşele Piacenza şi Lodi (nordul Italiei) s-a surpat. Mai multe maşini au căzut în apa râului Pad. Patru persoane au fost rănite în urma acestui incident, dar doar una dintre ele a fost spitalizată. Precipitaţiile abundente din ultima
săptămână au provocat mai multe daune şi în alte oraşe din nordul Peninsulei, cum ar fi Cremona şi Piacenza.

"Olanda: O maşină a accidentat mortal cinci persoane în timpul paradei reginei", anunţă cotidianul "La Stampa". La Apeldoorn, în Olanda, ziua de ieri s-a transformat dintr-o zi de sărbătoare într-o adevărată tragedie. Un olandez de 38 de ani a intrat cu o maşină Suzuki în convoiul Reginei Beatrix a Olandei, accidentînd mortal 5 persoane şi rănind alte 13. La Apeldoorn, ieri, se desfăşura o paradă în onoarea familiei regale olandeze. Autorităţile bănuiesc că atacatorul a plănuit, de de fapt, un atentat împotriva familiei regale.

"Concert de 1 Mai al lui Vasco Rossi la Roma", scrie cotidianul "Il Messaggero". Astăzi, în piaţa San Giovanni din Roma va avea loc un mega-concert al cunoscutului cântăreţ italian Vasco Rossi. Concertul este promovat de principalele trei sindicate din Peninsulă CGIL, CISL şi UIL şi va fi transmis în direct pe canalul Rai Tre, începând cu ora 15.15. În Italia, de 1 mai, 250 de muzee, arhive, biblioteci şi palate vor rămâne deschise întreaga zi, iar biletul de intrare va costa numai 1 euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite