"Berlusconi: Mass media mă calomniază. E nevoie de acţiuni dure" - Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa italiană scrie astăzi despre principalele decizii luate ieri, în cadrul summitului NATO de la Strasbourg: alegerea premierului danez în funcţia de secretar general al NATO, precum şi suplimentarea numărului militarilor din Afganistan. O altă ştire de actualitate este cea legată de premierul Silvio Berlusconi şi de faptul că acesta este nemulţumit de modul în care a fost tratat în ultima vreme de presa din Peninsulă.

“Rasmussen este noul secretar NATO. Încă 5000 de militari în Afganistan”, titrează cotidianul “Corriere della Sera”. Controversatul summit NATO de la Strasbourg s-a încheiat ieri. Una dintre hotărârile care s-au luat în cadrul acestei întâlniri a fost nominalizarea premierului danez Andrers  Fogh Rasmussen în funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Rasmussen va începe să-şi exercite noile sale atribuţii din luna august a acestui an. O altă decizie a summitului este aceea de a trimite încă 5000 de soldaţi în Afganistan. Aceşti soldaţi vor avea rolul de a ajuta şi seconda poliţia afgană, în vederea viitoarelor alegeri prezidenţiale din Afganistan, care vor avea loc în luna august.

“Berlusconi: Mass media mă calomniază. E nevoie de acţiuni dure”, anunţă tot cotidianul “Corriere della Sera”. Primul ministru italian Silvio Berlusconi şi-a exprimat ieri nemulţumirea cu privire la modul în care a fost tratat în ultima vreme de mass media din Peninsulă. În opinia primului ministru, ziarele şi televiziunile italiene l-au supus unui lung şir de calomnii. Berlusconi s-a referit la episodul de ieri dimineaţă, cu Angela Merkel, dar şi la cel cu regina Angliei şi cu Nicolas Sarkozy. Premierul italian a afirmat că este tentat să adopte un comportament dur cu acei reprezentanţi ai mass mediei care nu respectă adevărul.

“Casini a lansat un nou partid”, scrie cotidianul “La Repubblica”. Pier Ferdinando Casini, liderul UDC (Unione  Democratica Cristiana) a prezentat ieri, în cadrul congresului general al UDC de la Roma, proiectul înfiinţării unei noi formaţiuni politice. Potrivit lui Casini, noul partid va fi de centru şi va reprezenta întreaga naţiune, va fi un “partid pluralist, dar nu populist”. Tot în cadrul congresului de ieri de la Roma, Casini a relansat  propunerea privind reducerea salariilor parlamentarilor cu 10%.

“USA: Liderul taliban din Pakistan a revendicat atentatul de la centrul pentru străini”, scrie cotidianul “La Stampa”. Baituallah Mehsud, liderul militanţilor talibani din Pakistan a revendicat ieri atacul de la centrul pentru imigranţi din statul New York. Un bărbat de origine vietnameză a împuşcat mortal 13 persoane şi a rănit  alte 20,  după care s-a sinucis.  Mehsud a declarat că atentatul a fost săvârşit de oamenii săi. Liderul talibanilor este acuzat, printre altele, de asasinarea lui Benazir Buttho, fostul prim ministru pakistanez.

“Brunetta: Şcolile, spitalele şi birourile de relaţii cu publicul vor primi stele, ca şi restaurantele”, titrează cotidianul “Il Messaggero”. Ministrul pentru Funcţia Publică, Renato Brunetta, a anunţat recent că va înfiinţa o autoritate centrală a sănătăţii, numită Authority della Sanità. Acest organism va avea rolul de a defini obiective, precum şi o scară valorica pentru spitalele din Peninsulă. Brunetta a dat exemplul ghidurilor Michelin, pe care turiştii le folosesc pentru a alege un restaurant. În opinia lui ministrului italian, acest sistem de evaluare ar putea fi preluat şi de şcolile, spitalele şi  birourile de relaţii cu publicul din Peninsulă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite