Beneficiile unui troc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Avramescu ar fi trebuit să demisioneze nu numai din PDL, dar şi de la Cotroceni Partizanii preşedintelui Băsescu au catalogat înfrăţirea PDL-PRM drept o greşeală personală a

Cătălin Avramescu ar fi trebuit să demisioneze nu numai din PDL, dar şi de la Cotroceni

Partizanii preşedintelui Băsescu au catalogat înfrăţirea PDL-PRM drept o greşeală personală a lui Emil Boc, o deviere de la linia politică pură şi înţeleaptă a liderului de la Cotroceni. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, Emil Boc ar fi suferit o corecţie dură din partea lui Băsescu.

Preşedintele l-ar fi călcat în picioare în stilul său care place atât de mult publicului spectator. În loc de asta, şeful statului ne-a servit un sec "nu mă amestec în treburi mărunte". În rest, nimic despre Vadim Tudor, nicio vorbuliţă despre meritele PRM în viaţa politică românească.

Băsescu nu i-a chemat pe liderii PDL să-i tragă la răspundere pentru lovitura administrată partidului, nici nu a cerut rezilierea contractului duhnitor cu PRM. Cine ştie, poate spusele lui Vadim, "decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă", sună mai bine în Dealul Cotrocenilor decât la Palatul Parlamentului.

Înseamnă că înţelegerea aduce mai multe avantaje democrat-liberalilor decât au crezut moraliştii precum Cătălin Avramescu, devenit victimă colaterală într-un joc pe care, iată, nu l-a priceput. C.V. Tudor a declarat în direct că nu dă doi muci pe Avramescu, iar Traian Băsescu n-a ridicat un deget ca să-l apere pe cel mai important angajat al său. Lăsat de şeful său de izbelişte sub flegmele lui Vadim, Cătălin Avramescu ar fi trebuit să demisioneze nu numai din PDL, dar şi de la Cotroceni.

Dar nu pentru nişte posturi prin diverse comiţii şi comitete l-a salvat Boc pe Vadim. E vorba despre o colaborare mai profundă capabilă să ducă la schimbări politice de anvergură. PDL-PRM au numărul de semnături necesare pentru o moţiune de cenzură.

Cu ajutorul fie doar al unei fracţiuni din PSD, se poate ajunge în situaţia demiterii guvernului chiar înainte de alegeri. Debarcarea guvernului de către parlament este o procedură cât se poate de normală în orice democraţie. La fel, negocierile sau trocul politic prin care se obţine o majoritate de vot în favoarea unei moţiuni de cenzură.

Nu asta e problema, ci înţelegerea realităţii: PDL este un partid românesc la fel ca toate celelalte. Trocul cu PRM îl poate aduce la putere. În rest, n-ar fi de mirare ca Vadim să-i publice pe H.R. Patapievici, pe Vladimir Tismăneanu sau pe T.R.Ungureanu pe prima pagină în "Tricolorul" sau în "România Mare". Reforma clasei politice? Morală? Valori? Vorba lui Vadim, de doi muci speranţă!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite