Pantofii, tricoul şi ceasul preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pantofii albi nu se numără printre deciziile cele mai inspirate ale preşedintelui suspendat
Pantofii albi nu se numără printre deciziile cele mai inspirate ale preşedintelui suspendat

Duminică, românii vor decide dacă pe Traian Băsescu îl mai prinde pardesiul la Cotroceni.

De trei săptămâni, de când PSD şi PNL-PC au încălecat pe legi şi l-au trimis înapoi la popor, Traian Băsescu pare un soţ fugit de-acasă. Puţinătatea elementelor vestimentare - tricoul bleu, pantalonii deschişi la culoare şi pantofii albi -, aparent o lipsă de creativitate din partea preşedintelui, are în spate o strategie de imagine.

După ce Traian Băsescu ne-a vizitat la redacţie, acum o săptămână, pentru un interviu în „Adevărul", ziariştii din Şoseaua Fabrica de Glucoză numărul 21 au întors pe toate feţele „echipamentul" fostului locatar de la Cotroceni. În privinţa tricoului bleu toată lumea a căzut de acord: „E lejer şi culoarea îndeamnă la concordie". Ceasul preşedintelui, un model mai vechi Patek Philippe, a trecut aproape neobservat, deşi îi conferă purtătorului o notă de distincţie.

În privinţa pantalonilor n-au fost multe de comentat, dar pantofii lui Traian Băsescu au stârnit rumoare. Dacă Sânziana Boaru, comentator fashion la „Weekend Adevărul", a zâmbit îngăduitor, Edi Enea, şeful fotoreporterilor, motociclist şi iarna, şi vara, şi, totodată, unul dintre decanii de vârstă ai redacţiei, a fost de-a dreptul încântat: „Sunt foarte practici. Merg şi la nuntă, şi la cumpărături".

Redactorii-şefi adjuncţi, care fac parte din generaţia „decreţeilor", erau convinşi că pantofii lui Traian Băsescu au fost cumpăraţi în 1984 de la Port Said, într-unul dintre voiajele cu petrolierul „Biruinţa". Dar pentru că ziariştii se pricep la toate, şi de fapt la nimic, „Adevărul" a decis să apeleze la designeri şi stilişti pentru a analiza ţinuta preşedintelui în zilele unui iulie de foc.

„Ţinută rezistentă la caniculă", spune Irina Schrotter

Irina Schrotter, unul dintre pionierii designului vestimentar în România şi deţinătoarea unei fabrici de confecţii la Iaşi, crede că Traian Băsescu a fost dintotdeauna un bărbat elegant: „Am apreciat şi înainte de suspendare costumele deosebite pe care le purta Traian Băsescu atunci când apărea la Cotroceni. Şi cravatele au fost de fiecare dată bine dimensionate, nu late, cum am văzut că poartă unii".

Designerul crede că preşedintele a fost bine consiliat în perioada campaniei electorale: „Culoarea bleu ciel este liniştitoare şi asta a vrut să transmită preşedintele în aceste momente de tensiune maximă, în care declaraţiile sunt uneori dincolo de limita decenţei. Băsescu a avut un bun consultant de imagine. Acest tricou - bănuiesc că a avut mai multe la fel - i-a dat o continuitate a imaginii. În plus, a avut un program infernal şi a contat foarte mult ca ţinuta să fie lejeră pentru a rezista caniculei".

tricoul presedintelui Basescu

În timpul vizitei la "Adevărul", şeful statului a purtat un tricou Ralph Lauren, de culoare bleu. În alte zile ale campaniei, culoarea tricoului a rămas aceeaşi, dar s-a schimbat brandul: Lacoste

Alin Gălăţescu: "Tricoul e generator de trend"

Alin Gălăţescu, unul dintre cei mai renumiţi critici de modă din România, spune că, oricum, Traian Băsescu nu avea multe variante în privinţa culorii. „Acel tricou polo albastru marin este un generator de trend. «Sunt prietenos, sunt paşnic, sunt dintre voi, pentru voi». Cam asta exprimă tricoul purtat de Traian Băsescu în această campanie. De altfel, în privinţa culorii nici nu avea de ales: roşul e luat de PSD, galben - de PNL, portocaliu e culoarea cu care s-a făcut cunoscut PDL, verdele a fost folosit la încercarea de rebranduire a aceluiaşi PDL, movul e flacăra violet".

Gălăţescu susţine că pantalonii şi pantofii sunt mai puţin importanţi: „Ceea ce contează e partea de sus a corpului".

ceasul presedintelui Basescu

"Patek Philippe" înseamnă ceasuri fabricate începând cu 1851. Dacă ar fi prins acele timpuri, Traian Băsescu ar fi fost corăbier

Designerul Albu şi miza pe "ceruleum"

Mihai Albu, designer de încălţăminte, admite că pantofii preşedintelui n-au fost chiar cea mai bună alegere şi spune că şi-ar fi dorit un Băsescu mai cool. „Ţinuta preşedintelui Traian Băsescu este una casual, lejeră şi decentă, perfect aleasă pentru aceste zile călduroase, cu T-shirt albastru ceruleum, pantaloni albi şi încălţăminte alb-crem. Încălţămintea, deşi deschisă la culoare, nu este cea mai potrivită, o alegere mult mai bună ar fi fost o pereche sport. Probabil, a vrut ca pantofii să fie într-o notă mai oficială, deşi ar fi trebuit să menţină nota casual până la capăt. Trebuie să ţinem seama şi de vârsta dânsului, o vârstă care nu-i permite să apară ca şi când ar fi coborât direct dintr-o revista de modă. Deşi, mie, cu siguranţă, mi-ar fi plăcut".

"Pantofi cu aspect prăfuit", decretează Adina Buzatu

Adina Buzatu, stilistă în materie de haine pentru bărbaţi, şi-ar fi dorit un preşedinte suspendat în cămaşă de in.
„Tricoul polo dă ţinutei o alură sport care nu îl avantajează extraordinar pe preşedinte. În schimb, acest aspect îl apropie de omul de rând, căruia domnia sa i se adresează. Totuşi, din punct de vedere stilistic, o cămaşă relaxată din bumbac fin sau in ar fi fost mai potrivită. Putea fi în aceeaşi culoare - bleu, care se asortează bine cu pantalonii bej sau o altă culoare pastelată".

Şi Adina Buzatu se apleacă asupra pantofilor lui Băsescu: "Sunt clasici, au un aspect prăfuit, dar sunt de o calitate bună".

Basescu în 2007

Unele lucruri nu se schimbă niciodată: cu o săptămână înainte de referendumul din 2007, Traian Băsescu aborda, la un miting electoral din Craiova, un tricou Hugo Boss cu aceeaşi culoare pastelată. (foto: Mediafax)

Traian Băsescu a fost, încă de la intrarea în viaţa politică, un personaj greu şi imprevizibil. El a trecut de la costume fine la fes şi de la tricou marinăresc la cămaşă cadrilată Paul & Shark cu aceeaşi uşurinţă cu care pendula de la „Demisionez în cinci minute" la „ Nu demisionez" şi de la „Chem toţi românii să voteze" la „Boicotaţi referendumul!". Nu peste mult timp vom afla dacă Băsescu rămâne la mânecă scurtă sau se va întoarce la rigoarea costumului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite