Băsescu l-a întors pe Năstase din drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD ar fi decis că este mai bine să rămână decât să plece. Între cei doi a mai avut loc o discuţie în urmă cu câteva zile, exact în timpul şedinţei de retragere a sprijinului de către

PSD ar fi decis că este mai bine să rămână decât să plece. Între cei doi a mai avut loc o discuţie în urmă cu câteva zile, exact în timpul şedinţei de retragere a sprijinului de către organizaţiile judeţene prezente la Otopeni, confirmată de Traian Băsescu, care a replicat: "Ce, n-am dreptul să vorbesc cu preşedintele Camerei Deputaţilor?". De data asta, Băsescu şi-ar fi exprimat nemulţumirea faţă de faptul că partidul a ajuns să fie, practic, condus de Ion Iliescu. Momentul intervine pe fondul unei revolte a oamenilor lui Iliescu, decişi să ceară, ieri, demisia lui Geoană. Rodica Stănoiu, Adrian Păunescu şi Antonie Iorgovan doreau să ceară demisia în şedinţa grupurilor reunite. Mişcarea a fost interceptată de susţinătorii lui Geoană, care au vrut să dezamorseze bomba, invitând la discuţie deputaţii care ar fi putut să se alăture unei asemenea cereri. În timpul acesta, în teritoriu, cinci organizaţii din Moldova - Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Iaşi, Vaslui - au început, deja, să strângă semnături pentru convocarea unui congres extraordinar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite