Băsescu şi-a înscris fetele şi soţia în PD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Fetele" lui Traian Băsescu sunt, în ordinea cronologică a apariţiei în viaţa sa, soţia, Maria, fiica cea mare, Ioana (28 ani), şi fiica cea mică, Elena (24 de ani). Toate trei sunt membre

"Fetele" lui Traian Băsescu sunt, în ordinea cronologică a apariţiei în viaţa sa, soţia, Maria, fiica cea mare, Ioana (28 ani), şi fiica cea mică, Elena (24 de ani). Toate trei sunt membre ale Partidului Democrat, ba, mai mult, chiar şi Bodo (Bogdan Marin, solistul de la Proconsul), soţul Ioanei, s-a înscris în PD într-o perioadă în care nici măcar nu se cunoştea cu viitoarea sa soţie.
Ioana Băsescu Marin nu se implică foarte mult în acţiunile de partid pentru că e o persoană ocupată: "Eu, fiind avocată, am puţin timp liber. Particip la acţiuni atunci când am timp, dar recunosc sincer că acest lucru se întâmplă mai rar. În schimb, m-am bucurat să aflu, când l-am cunoscut pe Bogdan, că el devenise membru PD cu trei ani înainte de a mă cunoaşte pe mine?", a mărturisit Ioana.
Elena, fiica cea mică a preşedintelui, este, în schimb, o democrată activă. Când nu e la cursuri (urmează masterul la şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) şi când nu cochetează cu modelingul, ea este bucuroasă să participe la acţiunile partidului: "Sunt membru al organizaţiei de tineret sector 1. De regulă, nu prea ajung la şedinţe, pentru că ele au loc în zilele de joi, seara, când eu sunt la cursuri la SNSPA. Dar, atunci când am timp, mă implic în acţiuni umanitare. De Crăciun, de exemplu, am fost la un spital bucureştean, la secţia de oncologie, şi am dus pachete pentru cei internaţi. Sper ca, atunci când voi avea mai mult timp, să fiu o prezenţă mai activă în viaţa PD", ne-a declarat Elena.
Soţia preşedintelui preferă acţiunile umanitare în locul banalelor şedinţe de partid. şi atunci când nu merge la case de copii sau la spitale cu o delegaţie democrată, o face ca femeie impresionată de cei defavorizaţi de soartă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite