Băsescu, împotriva scindării Universităţii "Babeş-Bolyai"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a pronunţat, sâmbătă, împotriva scindării Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca. "Nu pot fi de acord cu scindarea UBB. Nu avem politică de

Preşedintele Traian Băsescu s-a pronunţat, sâmbătă, împotriva scindării Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca. "Nu pot fi de acord cu scindarea UBB. Nu avem politică de separare, ci politică de integrare, de a convieţui împreună, respectându-ne valorile", a spus Băsescu. Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat vineri seara că Uniunea sprijină ideea înfiinţării unei universităţi de stat în limba maghiară, dar nu prin scindarea UBB. Preşedintele UDMR consideră că soluţia este înfiinţarea unei universităţi de stat noi, cu predare în limba maghiară, dar până atunci este nevoie de înfiinţarea unor noi facultăţi cu predare în limba maghiară în cadrul UBB. Marko declara, la sfârşitul lunii februarie, că UDMR va propune modificarea Legii învăţământului astfel încât senatele universităţilor să nu mai poată decide, în baza autonomiei universitare, asupra înfiinţării unor structuri de învăţământ privind minorităţile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite