Băsescu şi democraţia presei

Pe vremea lui Iliescu, presa de opoziţie se numea, cu o sintagmă prezidenţială care a făcut vogă, "cealaltă parte a presei". Era un punct de vedere neo-comunist, de care, dl Iliescu se

Pe vremea lui Iliescu, presa de opoziţie se numea, cu o sintagmă prezidenţială care a făcut vogă, "cealaltă parte a presei". Era un punct de vedere neo-comunist, de care, dl Iliescu se ţinea. Căci, trebuie să recunoaştem, cu toate obstrucţiile puterii pesediste, am avut o presă de opoziţie. Timidă. Dar reală. Nu am putut crede multă vreme că dl Băsescu, preşedintele portocaliu pe care l-am votat, va putea ajunge tot aici. La "cealaltă parte a presei". La a separa, cu o baghetă subiectivă, exprimată public, meschină şi piţiflenderistă, presa LUI de presa noastră. A celorlalţi. La a se manifesta pe deplin iliescian. Tot sub reflexul bolşevicoid. Ceea ce nu mă mai surprinde este doar termenul folosit, care îl substituie perfect pe cel iliescian: "mogulii de presă". Sincer să fiu, constat că nu e nicio diferenţă de conţinut între cele două sintagme. Mai mult, eu unul, pe vremea pesediştilor, când am constatat că presa era deja aservită unor trusturi străine - mult mai uşor de manevrat financiar, fiindcă erau interesate doar de profit - am avut un puseu de bucurie aflând că un român, recte dl Vântu, primul, pune mâna din nou pe o parte a mass-mediei autohtone. Înstrăinată şi aservită de guvernul Năstase. Aveam, recunosc, nostalgia vremilor când dânsa, presa, era dominată, condusă opiniocratic fie spus, chiar de trustul ideologico-financiar Cârciog - Cristoiu - Nistorescu. Care pe atunci avea o candoare de-a dreptul virginală. Era vremea când ai noştri ne judecau//influenţau, bine sau rău, pe Noi. Dl Voiculecu era şi el, trebuie să recunosc, aici. Incluzând, desigur, şi politicianismul dumnealui, şi trasul pe propria-i spuză. Dar era, repet, de-al nostru. Nu o dată am observat spiritul, politica pro-românească a trustului său.

Ulterior, în propoziţie a apărut şi dl Dinu Patriciu. Deocamdată timid. Ei, şi ce? Repet: cum să NU mă bucur că nu străinii, ci nişte români, de-ai noştri, conduc presa noastră? Mi se pare mai normal. Ne guvernează "mai firescul".

Noi cu noi. Între noi. Despre noi.

Dar, că această situaţie, în loc să-l bucure pe dl preşedinte al României îl jenează, nu am cum înţelege. Adică, dumnealui preferă să vorbească nemţeşte decât în limba natală? Dacă trusturile străine nu mai au puterea şi nu mai pot influenţa ca pe vremea lui Năstase, care vindea tot, cele româneşti îi sunt potrivnice? Ciudat mod "românesc" de a gândi, al unui preşedinte! Român. Cred că dl prezident ar trebui să ia o lecţie de istorie pentru clasele primare şi să înţeleagă faptul că presa nu moare niciodată. Că ea, fie şi subiectivă, are rolul ei mereu benefic în viaţa unei ţări. Şi, că din punct de vedere al istoriei, câinele de pază al democraţiei trebuie, totuşi, să aibă un stăpân. Dar nu în persoana preşedintelui. De fapt, fiecare câine, cu stăpânul lui. Altfel, democraţia noastră se duce de râpă. Şi pică din nou în dictatură.

Sau, poate asta îşi doreşte preşedintele?