Băsescu a criticat "cumularzii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

nu întruneşte nici jumătate din punctajul necesar în acest sens. La intrarea în aula Universităţii Transilvania, şeful statului a declarat: "N-am etichetat cu rea voinţă că sistemul de

nu întruneşte nici jumătate din punctajul necesar în acest sens. La intrarea în aula Universităţii Transilvania, şeful statului a declarat: "N-am etichetat cu rea voinţă că sistemul de învăţământ românesc e un sistem mediocru la nivel european. Nu vizez centrul din Braşov, ci media sistemului educaţional din România. Trebuie să fim realişti în raport cu celelalte universităţi, pentru că nu suntem doar prieteni, ci şi în competiţie", a spus Băsescu. Preşedintele a menţionat că România nu întruneşte nici o jumătate din punctajul necesar clasării în primele 500 de universităţi ale lumii. El a dat ca exemple Ungaria şi Polonia, care au fiecare câte două universităţi în "top 500". Potrivit preşedintelui, doar 10 la sută din populaţia României are diplomă de licenţă, în comparaţie cu 15-17% în ţările din Uniunea Europeană. Băsescu i-a sfătuit pe studenţi să aleagă profesori mai exigenţi, dar cu înaltă ţinută academică, şi nu pe cei care dau note uşor. "Mai bine iei un cinci pe merit decât un zece fără cunoştinţe", a spus Băsescu. Referindu-se la egalitatea şanselor, preşedintele a apreciat că în România nu poate fi vorba despre aşa ceva, dându-i drept exemplu pe tinerii din mediul rural, care nu au acces la învăţământ în măsura în care au cei din mediul urban. Preşedintele i-a sfătuit pe studenţi să nu se ferească de muncă, în pofida vehiculatei idei că studentul nu ar trebui să muncească în perioada studiilor şi le-a dat ca exemplu pe fiicele sale, care, deşi nu duceau lipsă de susţinere materială, au ţinut să lucreze în timpul facultăţii. Băsescu a criticat şi "sistemul cumularzilor": foarte mulţi profesori care cumulează ore, catedre şi cursuri, în contextul în care activează şi ca parlamentari sau sunt funcţionari la prefecturi, parchete, Curtea de Conturi, fapt care explică, în opinia lui Băsescu, şi calitatea scăzută a educaţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite