Băsescu: Avem oameni care n-au ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă că statul este responsabil pentru fiecare dintre ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto: arhivă Adevărul
foto: arhivă Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu este încrezător că 2011 va fi un an în care creşterea economică va fi reluată şi speră ca românii să-şi redobândească speranţa.

Şeful statului a declarat sâmbătă, din staţiunea Predeal, că România a reuşit să treacă de cel mai greu an şi că şi-ar dori să ieşim din  criză cu un altfel de stat.

"Statul nu mai are aceleaşi venituri ca înainte de Revoluţie. Acum economia e privatizată, acesta trebuie înţeles de români, că privatul e cel care creează locuri de muncă şi garantează evoluţia şi statului îi rămâne sarcina să creeze condiţii", a spus Traian Băsescu de la Predeal, unde se află cu soţia sa.

Întrebat de jurnalişti ce le spune românilor care nu au avut ce pune pe masa de sărbători, preşedintele a răspuns că aceştia se împart în două categorii: cei care trebuie ajutaţi şi cei care "au continuat să creadă că statul este responsabil pentru fiecare dintre ei. Fiecare român este responsabil de viaţa lui de zi cu zi. Nu mai poţi aştepta la nesfârşit să dea statul", a afirmat preşedintele.

"În România au rămas 3 milioane de hectare nelucrate. Deşi avem o rată a şomajului, sunt greu de găsit muncitori care să lucreze pământul. Avem oameni care n-au avut ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă că statul este responsabil pentru fiecare dintre ei".

Preşedintele a spus că trebuie continuată reforma în domeniul fiscal, iar companiile "trebuie să aibă tot mai puţin contact cu funcţionarii de la ghişee ".

Cât despre faptul că în ultimii doi ani nu a mai transmis un mesaj de sărbători din mijlocul mulţimii. , Traian Băsescu a explicat:  "Ca să te duci într-o piaţă, trebuie să te invite un primar. De când la Bucureşti nu mai este primar de la PDL, nu am mai primit vreo invitaţie".


Citiţi şi:

Mesajul preşedintelui către români: "A fost un an greu, însă avem motive să fim optimişti"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite