Băsescu a ajutat-o pe Macovei să treacă legea controlului averilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

proiectul a fost adoptat în guvern. Înfiinţarea Agenţiei pentru integritate morală este o condiţie care trebuie îndeplinită de România până în toamna acestui, au avertizat oficialii

proiectul a fost adoptat în guvern. Înfiinţarea Agenţiei pentru integritate morală este o condiţie care trebuie îndeplinită de România până în toamna acestui, au avertizat oficialii europeni. Acest act normativ nu a fost avizat de miniştrii UDMR şi PNL la prima citire de acum cinci săptămâni.
Monica Macovei a declarat, ieri, că preşedintele Băsescu a avut un rol crucial în medierea şi adoptarea proiectului de lege. Ministrul Macovei a informat că inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate vor verifica averile parlamentarilor, ale funcţionarilor publici, ale membrilor guvernului şi pe ale membrilor Consiliului Economic şi Social. Persoanele cu funcţii de conducere şi control din sistemul de învăţământ şi sănătate vor fi, de asemenea, verificate. Inspectorii Agenţiei nu vor putea percheziţiona persoanele vizate, a spus Macovei. Rezultatele verificărilor vor fi trimise, după caz, Parchetului, sau se vor solda cu sancţiuni. Vor fi supuse controlului averilor persoanele care au ocupat funcţii sau demnităţi publice după 1 ianuarie 1990, putând fi controlaţi şi cei ale căror mandate s-au terminat în urmă cu cinci ani. Proiectul va intra în dezbaterea sesiunii extraordinare a Senatului de la finele lunii august, după cum a informat purtătorul de cuvânt al guvernului, Oana Marinescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite