O nouă palmă marca Băsescu: Fratele preşedintelui, acuzat că a pălmuit o şoferiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La secţia 3 de poliţie din judeţul Constanţa a fost depusă, vineri, o plângere penală, în care o şoferiţă îl acuză pe posesorul unui autoturism marca Mercedes  S 500, cu numărul B 02 G__, că a blocat-o în trafic şi a lovit-o.

Agresorul este chiar fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a dezvăluit autoarea plângerii, la Realitatea TV.

"Eram în trafic, vineri dimineaţă, în zona gării din Constanţa, încadrată pe banda întâi, pentru a face dreapta. Între timp, am văzut partea din faţa a unui Mercedes care înceca să treacă. Făcând dreapta, am observat că respectiva maşină mergea pe banda întâi,  eu pe a doua, a trecut pe lânga mine, prin dreapta, înjurând şi s-a postat în faţa maşinii mele.

Am frânat brusc, ca toţi ceilalţi şoferi din spatele meu. Posesorul autoturismului a coborât şi a venit spre mine. Eu am rămas în maşină, cu geamul deschis. A băgat mâna pe geam, dându-mi un dos de palmă şi înjurându-mă. Speriată, am închis geamul şi am blocat portierele, ameninţându-l că sun la poliţie. Nu s-a speriat, dar văzând că nu poate deschide uşile, a plecat”, este mărturia şoferiţei din Constanţa care a depus plângerea.

“La 8.56 am sunat la poliţie şi am fost îndrumată la secţia 3, unde am depus o plângere împotriva acestui conducător. În declaraţie am trecut atât modelul maşinii, cât şi numărul de înmatriculare pe care l-am reţinut”.

Întrebată dacă l-a recunoscut pe şofer, femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimă identitatea, a spus că iniţial nu şi-a dat seama cine este bărbatul, dar interesându-se de proprietarul maşinii a aflat.

Iniţial nu l-am recunoscut, însă am încercat să aflu cine e posesorul acelui autoturism şi am aflat cu stupoare că este Mircea Băsescu. Evident, m-am gândit că ar putea fi altcineva în maşină, dar am căutat pozele dumnealui pe internet şi mi s-a confirmat că era dumnealui cel care conducea autoturismului. Plângerea a fost făcută împotriva conducătorului auto, la acea oră neştiind numele acelui domn, dar l-am descries”, a mai povestit N.M.

Reporterii postului Realitatea au încercat să-l contacteze pe Mircea Băsescu, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite