Ce sfat oferă Băsescu Croaţiei privind aderarea la Schengen: “Atenţie pentru că aveţi insule multe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu a atenţionat Croaţia cu privire la securitatea frontierelor.
Băsescu a atenţionat Croaţia cu privire la securitatea frontierelor.

Preşedintele Băsescu a subliniat, în declaraţia de presă cu omologul croat, că îndeplinirea standardelor pentru aderarea la Schengen nu e suficientă, aceasta depinzând de decizia politică a statelor membre şi contextul privind imigraţia, el avertizând Croaţia să fie atentă pentru că are insule multe.

Băsescu s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu omologul croat, Ivo Josipovic, aflat într-o vizită de stat în România.

"Aş putea transmite un lucru simplu, că nu este suficient ca din punct de vedere tehnic ţara să corespundă standardelor cerute pentru o foarte bună supraveghere a frontierelor. Deşi nu există în Tratatul de aderare al României, spre exemplu, un stat membru a conectat acceptul său ca România să intre în spaţiul Schengen de progrese şi în alte zone, cum ar fi, de exemplu, în zona justiţiei", a spus preşedintele Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări din partea presei croate despre ce ar putea împărtăşi România în privinţa experienţei privind aderarea la Spaţiul Schengen.

Preşedintele Băsescu a arătat că prevederile din Tratatul de Aderare al Croaţiei la UE referitoare la condiţiile privind intrarea în zona Schengen sunt "aproape identice" cu ale României.

"Aş spune că, dincolo de prevederile Tratatului, şi eu m-am uitat în Tratatul pe care Croaţia l-a semnat, prevederile sunt identice sau aproape identice cu ale României în ceea ce priveşte accesul în spaţiul Schengen, pot apărea şi decizii politice, ceea ce supune riscului de întârziere ceea ce Guvernul de la Bucureşti şi-a fixat ca termen", a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că niciun stat care a intrat în spaţiul Schengen, după înfiinţarea acestuia de către membrii iniţiali, nu a reuşit ca intrarea să fie la momentul prevăzut iniţial deoarece "întotdeauna au existat motive de amânare".

El a evidenţiat că suspiciunile statelor membre ale zonei Schengen sunt îndreptăţite numai având în vedere realitatea istorică privind incapacitatea de control a fluxului de imigranţi ilegali.

"Au fost state care au intrat în spaţiul Schengen după care nu au fost capabile să controleze fenomenul fluxului de persoane din afara UE care au intrat în spaţiul Schengen şi în spaţiul UE. Acesta este un lucru real care s-a întâmplat în UE, de aceea în momentul de faţă se discută şi se va adopta o nouă abordare în ceea ce priveşte exigenţele pentru protejarea frontierelor spaţiului Schengen", a spus preşedintele.

În acest sens, el a ţinut să mai atragă atenţia Croaţiei pentru că este un stat cu "insule multe". "Atenţie pentru statele cu insule multe!", a spus preşedintele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite