Bartolomeu Anania, în 2008: „Preoţii arestaţi au „colaborat” cu târnăcopul şi roaba la Canal”

Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a acordat un amplu interviu ziarului „Adevărul", în luna mai a anului 2008. În rândurile de mai jos veţi afla câteva dintre opiniile înaltului ierarh, trecut între timp la cele veşnice, despre rezistenţa Bisericii în perioada comunistă, dar şi despre potenţialul Ortodoxiei româneşti de a contribui la schimbarea în bine a societă

G.R.: Consideraţi că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să lămurească public, printr-un document scris, acuzaţiile de „colaboraţionism" şi „pasivitate" în faţa acţiunilor regimului de dinainte de 1989?

B.A.: Dacă e vorba de „colaborare", fără să ignorăm derapajele sau cesiunile unuia sau altuia dintre clerici, e bine să ne amintim că Biserica a fost singura instituţie care, atât prin viu grai cât şi prin scrieri, a profesat deschis o altă doctrină decât cea oficială, singura care, sfidând legea, nu a folosit apelativul „tovarăşe", singura care nu s'a angajat, sub nici o formă, în „lupta de clasă" (la realizarea canalului Dunăre-Marea Neagră preoţii arestaţi au „colaborat" cu târnăcopul şi roaba, în timp ce preoţii rurali din libertate „colaborau" la prosperitatea colhozurilor CAP cu norma obligatorie de sapă şi coasă).

G.R: Găsiţi necesară implicarea mai activă a ierarhilor şi preoţilor în viaţa socială, având în vedere că deseori li se reproşează „discreţia" în această privinţă?
B.A.: La nivel general, al întregii Biserici Ortodoxe Române, pentru opera social-caritativă s-a cheltuit în 2007 suma de 37.000.000 lei, de care au beneficat 268.000 de persoane; dintre acestea, 93.000 copii din familii sărace şi din aşezăminte sociale bisericeşti, peste 17.000 persoane cu dizabilităţi (inclusiv cele infectate cu HIV/SIDA), 85.000 persoane vârstice. Exemplele pot continua, dar mă opresc aici.

G.R.: Este benefică sau nocivă, în opinia Înalt Prea Sfinţiei Voastre, prezenţa preoţilor în fruntea comunităţilor locale, prin ocuparea unor funcţii de primar şi consilier local?
B.A.: Nu, eu cred că locul şi misiunea preotului este la altar, nu la primărie. Instruindu-şi enoriaşii să fie cetăţeni buni ai patriei şi ai comunităţii locale, el poate fi mult mai eficient decât ca membru al consiliului local, unde poate intra ca independent, pentru ca îndată după aceea să fie racolat de un partid politic. E bine ca politica să fie lăsată pe seama celor ce ştiu şi au căderea să o facă. În eparhia de care răspund am emis o scrisoare pastorală în care, fără să neg decizia Sfântului Sinod, le-am comunicat preoţilor un regulament intern care, practic, le face imposibil accesul în structurile politice. Au înţeles, e linişte şi pace.

G.R.: Studierea religiei în şcoli, ca materie obligatorie, suscită aprigi dispute la nivel mediatic. La fel şi solicitarea de a se elimina simbolurilor religioase din instituţiile de învăţământ. Nu credeţi că amploarea pe care au luat-o aceste subiecte este cauzată şi de prestaţia mediocră a profesorilor de religie? Ce ar trebui făcut pentru o selecţie corespunzătoare a profesorilor de religie?
B.A.: Din păcate, Inspectoratul Învăţământului Religios din Ministerul de resort a constatat că, cu excepţia Transilvaniei, în care lucrurile stau mai bine, nivelul de pregătire şi metoda de predare a profesorilor de religie lasă mult de dorit. Rădăcinile acestei carenţe se află în Facultăţile de Teologie care i-au pregătit, dar şi în graba ierarhilor care le-au dat binecuvântarea cu prea multă uşurinţă. Se poate face, în timp, o primenire prin selectarea valorilor de non-valori. Totuşi, nu acesta este adevăratul motiv al celor care cer eliminarea religiei şi a simbolurilor religioase din şcolile publice. Prezenţa religiei în şcoală este expresia sentimentului religios al poporului român, sentiment care nu este proprietatea statului, nici a societăţii civile, şi nici chiar a Bisericii ca instituţie, el fiind o componentă ontologică a acestui popor.

G.R.: Credeţi că o parte din responsabilitatea pentru lipsa reperelor morale în rândurile tinerilor de azi o poartă şi clasa politică românească?
B.A.: Nu cred că, la ora actuală, avem o clasă politică românească. Să sperăm că e în curs de constituire.

G.R.: Nefiind la curent cu diferenţele dogmatice, mulţi credincioşi ortodocşi consideră că unirea cu Biserica Romano-Catolică nu este realizată din cauza diverselor „interese şi orgolii" ale ierarhilor. Ce ar trebui să ştie despre Ortodoxie, în câteva cuvinte, creştinii care nu pun preţ pe diferenţele confesionale?
B.A.: Refacerea unităţii bisericeşti a primului mileniu e un deziderat legitim al tuturor confesiunilor creştine clasice. O dorim, o visăm, ne rugăm, dar ea va fi cândva opera Sfântului Duh. Până atunci e recomandabil să-şi păstreze fiecare credinţa lui, în deplin respect faţă de a celuilalt. În orice caz, unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox care, la adânci bătrâneţe, a ajuns să creadă că Euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici.