Banii ieşenilor, în poarta clubului Politehnica Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control al fiscului arată că primarul Nichita a dat bani ilegal din buget echipei de fotbal locale Peste patru milioane de lei din banii ieşenilor au ajuns în conturile clubului

Un control al fiscului arată că primarul Nichita a dat bani ilegal din buget echipei de fotbal locale

Peste patru milioane de lei din banii ieşenilor au ajuns în conturile clubului Politehnica prin diferite tertipuri financiare şi juridice.

Controlul, realizat în martie 2007, viza două contracte încheiate de primărie cu SC Fotbal Club Politehnica Iaşi SA, prin care au fost atribuite echipei peste 4 milioane de lei din bani publici. "Ambele contracte nu întrunesc condiţiile de legalitate şi de regularitate, fiind expresia unor finanţări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice unei societăţi comerciale cu capital privat", se arată în raportul de control al fiscului.

Prima neregulă constatată de inspectorii de la fisc face referire la transferarea a 1,5 milioane de lei "din capitolul bugetar destinat culturii, religiei şi acţiunilor sportive pentru tineret în capitolul participarea la capitalul social al societăţilor comerciale", susţine inspectorul Nicolae Iftimie în raportul de control.

Banii, alocaţi în 2005, au fost folosiţi de primărie ca aport la capitalul social al clubului, Consiliul Local (CL) Iaşi devenind acţionarul majoritar al echipei. Suma a fost cheltuită în întregime pentru plata jucătorilor şi antrenorilor, clubul înregistrând la sfârşitul anului pierderi de peste 1 milion de lei.

Încă trei milioane de la fondul de rezervă

În septembrie 2006, edilii ieşeni au găsit o nouă metodă de finanţare a clubului, pentru menţinerea echipei în liga I. Un contract de asociere în participaţiune semnat de primărie, consiliul judeţean şi FC Politehnica Iaşi aducea în conturile echipei încă 4 milioane de lei, din care 3 milioane din fondurile municipalităţii. Şi în acest caz, inspectorii fiscali susţin că s-ar fi încălcat legea. "Pentru asocierea în participaţiune s-au folosit banii din Fondul de rezervă bugetară al CL Iaşi. Acesta se utilizează pentru finanţarea unor cheltuieli urgente, precum înlăturarea unor calamităţi naturale (…). Evident că această asociere în participaţiune nu reclama niciun fel de urgenţă pentru comunitate", scrie în raport.

Sumele nu s-au recuperat

Potrivit contractului de asociere în participaţiune, semnat pe o perioadă de un an, primăria şi consiliul judeţean ar fi trebuit să recupereze sumele alocate clubului după expirarea contractului.

"Contractul a expirat în septembrie 2007. Nu am primit niciun leu până acum şi am solicitat, conform legii, blocarea conturilor clubului până la recuperarea datoriilor", a declarat Ion Serbina, secretarul Consiliului Judeţean Iaşi. În schimb, şefii primăriei nu au luat până acum nicio măsură de recuperare a banilor. Edilii au refuzat să discute despre acest subiect. "Am atacat în instanţă raportul de la Finanţe. Altceva nu mai avem de discutat", a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al municipalităţii.

Raportul, uitat în sertare

Raportul inspectorilor de la finanţe este ţinut secret de autorităţi. "Raportul a venit la prefectură, aflân-
du-se în biroul unui funcţionar de câteva luni, dar probabil de acest lucru ştia fostul prefect, Nicuşor Păduraru", a declarat Marius Bodea, prefectul interimar al Iaşiului, care a aflat de la reporterii "Adevărul" de existenţa raportului. Nici şeful Direcţiei Generale de Finanţe Publice Judeţe Iaşi nu îşi aminteşte de raport, deşi el a semnat documentul şi l-a trimis prefecturii. "Erau nişte concluzii vizavi de asocierea primăriei cu acel club de fotbal. În amănunt nu îmi aduc aminte ce prevedea raportul, ce constatări a avut pe fond".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite