Banii de pe dividende nu vor mişca Bursa de Valori Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numai o treime din societăţile listate pe piaţa principală au distribuit către acţionari o parte din profit Deşi valoarea totală netă a dividendelor aferente anului 2007 depăşeşte

Numai o treime din societăţile listate pe piaţa principală au distribuit către acţionari o parte din profit

Deşi valoarea totală netă a dividendelor aferente anului 2007 depăşeşte 3 miliarde de lei, acţionarii minoritari vor primi prea puţini bani pentru a reintra în piaţă.

Din companiile listate pe piaţa principală, 21 au distribuit sub formă de dividende o parte din profitul obţinut anul trecut. Cu toate acestea, sumele care vor ajunge la Bursa de Valori rămân nesemnificative şi nu vor mişca în mod vizibil bursa, spun analiştii din piaţa de capital.

"Sumele sunt nesemnificative, şi nu vor influenţa aproape deloc piaţa", este de părere Rareş Nilaş, directorul societăţii de brokeraj BT Securities.

Valoarea totală netă a bonificaţiilor aferente anului 2007 se ridică la 3,04 miliarde de lei (aproximativ 843 milioane de euro).

Petrom, Alro şi BRD - cele mai mari volume

"Trebuie să ţinem cont de faptul că aceste sume vor intra treptat în piaţă, într-un interval de două-trei luni de zile. În plus, trebuie să luăm în calcul şi faptul că o parte semnificativă va merge spre acţionarii majoritari, care nu aleg să plaseze banii pe bursă", atrage atenţia Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani.

De exemplu, în cazul Petrom (SNP), care ocupă, cu 906,3 milioane de lei, prima poziţie în topul dividendelor acordate (ca valoare totală netă), 51% din sumă merge către acţionarul majoritar OMV. Pe locul secund ca valoare totală se plasează Alro Slatina (ALR), cu 363,52 milioane de lei.

Dividendul net acordat pentru anul 2007 este de 0,5093 lei/titlu. BRD Groupe Societe Generale (BRD) va distribui dividende în valoare totală de 346,63 milioane de lei, iar dividendul net este de 0,4974 lei/titlu. Din banii care vor ajunge la acţionarii minoritari, aproximativ 70-80% vor reintra în piaţă, estimează reprezentantul Estinvest Focşani.

Randament mediu de 0,037%

"Totuşi, având în vedere numărul mic de companii listate la BVB care au ales să distribuie dividende şi valoarea mică ce va ajunge la acţionarii minoritari, nu cred că plata acestora va influenţa în vreun fel evoluţia acţiunilor în piaţă", consideră şi Andreea Ciobanu, analistul-şef al Intercapital.

Randamentul mediu al dividendelor acordate de companiile de la BVB este de 0,037%."Randamentul din dividende este unul important mai ales pentru investitorii instituţionali care investesc în general la bursă pe termen mai lung.

Lichidităţile obţinute prin primirea de dividende ca urmare a participaţiilor în companii care oferă şi astfel de avantaje pot fi folosite pentru achiziţia de alte titluri listate, fără ca investitorii respectivi să fie nevoiţi să-şi lichideze din alte deţineri de titluri", explică analistul Intercapital Invest.

Cel mai bun randament, de 0,18%, revine dividendelor distribuite de Antibiotice Iaşi (ATB). Acţionarii companiei farmaceutice primesc un dividend net de 0,2570 lei/titlu. În topul randamentelor urmează Alro, cu 0,076%, şi Alumil Rom Industry (ALU), cu 0,051%. Producătorul de profile de aluminiu acordă un dividend net de 0,2856 lei/titlu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite