Bani pentru foştii puşcăriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii din oraşul hunedorean Petroşani vor primi la eliberarea din închisoare un ajutor financiar din partea consiliului local. Pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate,

Deţinuţii din oraşul hunedorean Petroşani vor primi la eliberarea din închisoare un ajutor financiar din partea consiliului local.

Pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate, autorităţile locale din Petroşani au aprobat un proiect prin care acordă ajutoare financiare de urgenţă foştilor deţinuţi.

Consilierii locali din Petroşani au votat un proiect prin care persoanele eliberate din închisoare vor beneficia de un ajutor social dacă în două luni de zile de la data eliberării se prezintă la Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului (SPAS) Petroşani.

Foştii deţinuţi vor primi câteva sute de lei ca formă de protecţie socială. Proiectul a fost aprobat în ultima şedinţă de consiliu local şi va intra în vigoare în aproximativ 30 de zile. "Temeiul legal al proiectului îl constituie Legea 416/2001, privind venitul minim garantat

Acordarea unui ajutor financiar se va face la data ieşirii din penitenciar pentru persoanele care au fost condamnate penal, în maximum două luni de la eliberare, ca măsură de protecţie socială", şi-a explicat proiectul, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. În schimb, consilierul local Milu Vladislav, care s-a opus acestei măsuri, consideră că acordarea ajutorului de urgenţă ca formă de protecţie socială nu este o măsură prin care condamnaţii să fie încurajaţi să nu recidiveze.


Deţinuţii - încântaţi, contribuabilii - indignaţi


Un recidivist din Petroşani, condamnat la peste 7 ani de detenţie, spune că iniţiativa îi va ajuta pe cei eliberaţi din penitenciar să se reintegreze în societate. "Un puşcăriaş care se liberează nu are ce să mănânce şi nimeni nu-l primeşte să muncească. Atunci când ieşi nu poţi decât să te apuci de furat sau să mori de foame. Dacă primeşti nişte bani, te gândeşti de două ori dacă vrei să mai faci ceva", a declarat P. Floreascu. Proiectul a stârnit însă indignare în rândul localnicilor.

"Cei corecţi mor de foame şi cer cu ruşine un colţ de pâine, iar hoţii şi bandiţii trăiesc bine pe spatele nostru", spune Ion Puşcaşi din Petroşani. Directorul SPAS, Cristina Mraz, crede că "este nevoie de o formă de protecţie socială şi pentru aceste categorii de persoane până vor intra în asistenţă socială", dar consideră că serviciul va fi asaltat de solicitanţi, dat fiind numărul de persoane recent eliberate din penitenciar.

>> Acordarea unui ajutor financiar se va face ca măsură
de protecţie socială

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite