Bande polaitiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In politie functioneaza structuri paralele constituite dupa modelul gruparilor crimei organizate. In loc sa se puna in slujba legii si sa dea piept cu infractorii, politistii angrenati in asemenea

In politie functioneaza structuri paralele constituite dupa modelul gruparilor crimei organizate. In loc sa se puna in slujba legii si sa dea piept cu infractorii, politistii angrenati in asemenea structuri au devenit complicii raufacatorilor. Mai mult, ei au imprumutat deprinderi asemanatoare celor practicate de membrii gruparilor criminale si, in ciuda calitatii oficiale si a uniformei pe care o poarta, se comporta ca acestia. Sunt aroganti, amenintatori, nu se dau inapoi de la nimic atunci cand este vorba de bani sau de placerile proprii. Daca nu pot obtine ceva prin forta, amenintari sau santaj, sunt dispusi sa negocieze, oferind prin intermediari sute de milioane de lei celor de la care vor sa cumpere tacerea. Asemenea organizatiilor de tip mafiot, si in cazul enclavelor nocive constituite la nivelul unor structuri ale politiei, principiul care guverneaza intreaga lor activitate este legea OMERTEI, nu legea penala. Tacere, secret absolut, blindaj de otel in jurul afacerilor, a oricarei activitati derulate de cei aflati in cercul protejatilor! O astfel de enclava, de pata putreda, este gruparea politistilor ialomiteni, recent destituiti in urma unui scandal sexual de cea mai joasa speta. Ce s-a intamplat la Slobozia este un lucru incredibil. Trei ofiteri superiori din conducerea inspectoratului judetean ajung sa se comporte ca ultimii boschetari. Unul din ei, sef al Politiei rutiere, promite unei ospatarite, care abia stie sa scrie, ca o va trece la examenul pentru obtinerea carnetului de conducere auto. (La bilantul Ministerului Administratiei si Internelor pe anul 2003, premierul Adrian Nastase se intreba de ce avem 5.000 de morti anual pe sosele) In schimbul chestionarului promis, politistul de la circulatie si adjunctul sefului inspectoratului judetean propun o partida de amor. Pentru ca poftele armasarilor cu epoleti nu puteau fi satisfacute doar de o fata, este chemata ca supliment si sora acesteia. Ce a urmat se cunoaste: sechestrarea celor doua chelnerite, violarea lor sistematica timp de doua-trei saptamani, vreme in care au fost supuse la tot soiul de violente si perversiuni sexuale. Mai grav, cand au scapat victimele, parintii acestora au depus o plangere la politia judeteana. Timp de aproape o luna, pana cand scandalul a ajuns in prima pagina a ziarelor, nu s-a facut nici un fel de cercetare in cauza. Ca si cand ar fi fost intelesi, sefii Politiei ialomitene au cautat sa treaca totul sub tacere, amenintand familia celor doua surori violate cu represalii. Chestorul Constantin Matei a dosit sesizarea victimelor in fisetul din biroul sau, unde a fost gasita de ofiteri de la Corpul de Control, condusi de chestorul Toma Zaharia. In urma verificarilor efectuate din ordinul ministrului Rus, la Slobozia s-a descoperit ca un inalt functionar din IGP, Bout Gheorghe, sef serviciu la Corpul de Control, se afla si el in cardasie cu taurasii ialomiteni in uniforme albastre, el acoperind, la o prima verificare, faptele reprobabile ale celor trei ofiteri violatori. Cand scandalul a luat proportii, un alt politist cu grade mari a oferit familiei victimelor 50 de milioane de lei pentru a-si schimba declaratia. O alta enclava malefica, descoperita in interiorul structurilor Politiei cu ajutorul ofiterilor Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, condusa de chestorul-sef Virgil Ardelean, este cea a politistilor benzinari de la Sectia a-5-a a DGPMB. Aici, circa 30-35 de agenti si inspectori primeau salarii de la stat ca sa-i protejeze pe hotii de combustibil din conductele Petrotrans. Practic, politistii plecau in misiune, cu masinile IGP, cu benzina si pe banii primiti de la MI pentru a pazi conductele de hoti. In realitate, oamenii in uniforma coordonau activitatea hotilor de produse petroliere si asigurau protectia pe drum a cisternelor cu combustibil furat. Ani de zile, activitatea gruparii politistilor infractori a functionat ca la carte fara ca cineva sa bage de seama. Acum, mai bine de un sfert din efectivele sectiei se afla dupa gratii. Pagubele cauzate Compet si Petrotrans se cifreaza insa la zeci de miliarde lei. La Iasi, ani in sir, Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei a functionat ca o fabrica de pasapoarte si carti de identitate false. Au fost inmatriculate, in baza unor documente contrafacute de functionarii pusi sa vegheze la respectarea legii si a legalitatii, zeci de masini furate din Occident. Persoane dubioase, al caror drept de a calatori in strainatate fusese suspendat, au primit fara nici o greutate documente necesare pentru a reajunge in Spatiul Schengen. De serviciile politistilor ieseni de la SEIP au beneficiat infractori din 9 judete. Vinovatii au fost destituiti, sanctionati, trimisi in judecata. Dar asta dupa ce faptele au ajuns la urechile ministrului Ioan Rus. Intransigent, adept al principiului "toleranta zero" in cazul celor certati cu legea, Rus a taiat in carne vie ori de cate ori a descoperit abateri in randul subordonatilor sai. Oamenii de rand insa, cei care se lovesc zilnic ca de un zid de complicitatea autoritatilor de pe plan local, nu mai cred nici in interventiile celor de sus. Si asta deoarece ei stiu ca, pana la Rus, te mananca inspectorii si agentii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite