Băncile fac politica asigurărilor la împrumuturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solicitanţii de credite pentru locuinţe sunt obligaţi de instituţiile bancaresă aleagă doar anumite companii de asigurare. Cei care vor să ia un credit pentru cumpărarea unei case trebuie

Solicitanţii de credite pentru locuinţe sunt obligaţi de instituţiile bancaresă aleagă doar anumite companii de asigurare.

Cei care vor să ia un credit pentru cumpărarea unei case trebuie să ia în calcul şi asigurările pe care banca îi vor obliga să le încheie. Este vorba de o poliţă de viaţă şi una pentru imobilul care urmează a fi cumpărat. Deşi unele bănci spun că le oferă gratuit, costurile acestora se regăsesc în taxele şi comisioanele plătite odată cu rata lunară la credit.

Cine încheie un contract de credit ipotecar trebuie să ştie că este obligat de bancă să încheie două asigurări: o poliţă de viaţă şi una pentru imobilul pe care se doreşte a fi achiziţionat. Ambele poli- ţe vor trebui cesionate de cel care ia creditul în favoarea băncii, în felul acesta instituţia protejându-se atât împotrva riscului de deces al persoanei împrumutate, cât şi în faţa eventualelor dezastre naturale. Până aici totul este cât se poate de fi resc. Problemele apar însă în momentul în care bancile îşi obligă clienţii să semneze aceste poliţe doar cu anumite companii de asigurări. De obicei, este vorba de asigurători care au acţionariat comun cu banca.

Practic, aceste înţelegeri dintre bănci şi societăţile de asigurare nu fac altceva decât să îngrădească posibilitatea clienţilor de a alege compania care oferă cea mai avantajoasă poliţă. În general, băncile oferă clienţilor posibilitatea de a alege poli- ţele a două companii de asigurări cu care instituţia de credit încheie înţelegeri prealabile.

Există însă şi bănci care spun că oferă gratuit aceste asigurări.

BCR, de exemplu, acordă gratuit poliţa de viaţă în cadrul creditului imobiliar.

Evi dent, la BCR Asigurări.

Şi pentru asigurarea de locuinţă ţi se recomandă mai multe societăţi, dar consultantul bancar ţine să evidenţieze parteneriatul cu BCR Asigurări. La fel se întâm plă şi la Banca Carpatica, care are înţelegere cu societatea de asigurări Carpatica Asig, la Banca Transilvania, care lucrează preferenţial cu BT Aegon, la Unicredit Ţiriac, care promovează poliţele Allianz-Ţiriac, sau la Credite Europe Bank care colaborează cu Credite Europe Asigurări.

"Deşi unele bănci susţin că oferă gratuit asigurarea de casă sau de viaţă, aceste costuri sunt de fapt incluse în comisioane ori în rate", ne-a declarat Anamaria Rotar, Chief Operating Offi cer la societatea de consultanţă fi nanciară Kiwi Finance.

Poliţele sunt produse create special pentru bănci De exemplu, BRD spune că oferă gratuit poliţa de viaţă pentru creditele ipotecare, care este încheiată cu societatea Aviva. Întrebând însă insistent un consultant al băncii dacă această asigurare chiar este gratuită, acesta ne-a spus că, de fapt, poliţa se plateşte în rate pe tot parcursul anului.

Cu alte cuvinte, prima de asigurare este inclusă în taxele şi comisioanele pe care clientul le plateşte băncii.

Poliţele aferente unui credit ipotecar sunt diferite de o asigurare clasică de viaţă.

Societăţile au creat produse pentru bănci, poliţe standard care acoperă doar riscul de deces al creditatului, ale căror preţuri sunt mai mici decât în cazul unei asigurări clasice de viaţă. Preţul scăzut provine dintr-un calcul foarte simplu.

Dacă la o poliţă de viaţă individuală, valoarea creşte anual odată cu înaintarea în vârstă a persoanei, la cea aferentă creditului imobiliar, prima scade, ca urmare a micşorării soldului creditului.

Spre exemplu, la Credite Europe Bank, la un credit de 100.000 euro, pe o perioadă de 30 de ani, la o poliţă încheiată la Asiban, o persoană de 34 de ani plăteşte 516 euro/an, iar la Omniasig Life, 450 de euro/ an. Valoarea scade însă cu 20 de euro în fi ecare an.

Reguli diferite
Bănci care solicită asigurare de viaţă pentru credite: Credite Europe Bank, Piraeus Bank România, Banca Transilvania, Unicredit

Bănci care oferă gratuit asigurarea de viaţă: Bancpost, BCR, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BRD

Bănci care nu solicită asigurare de viaţă pentru credite: Volksbank, OTP, Domenia

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite