"Băncile profită din plin de efectele pozitive din economia românească"

Nicolae Dănilă, preşedinte executiv al Băncii Comerciale Române Preşedinte le executiv al BCR, Nicolae Dănilă crede că, deşi băncile sunt pricipalul finanţator din economia

Nicolae Dănilă, preşedinte executiv al Băncii Comerciale Române

Preşedinte le executiv al BCR, Nicolae Dănilă crede că, deşi băncile sunt pricipalul finanţator din economia românească, în timp, această poziţie va fi ameninţată de piaţa de capital, pe măsură ce performanţele companiilor vor creşte

- Ce credeţi că ar trebui să preocupe România în primul an ca membru al UE? Care ar fi principalele provocări?

- Ca nou membru al UE, România trebuie să convingă pe mai multe planuri.

Cel mai convingător argument este creşterea economiei, care dorim să fie sustenabilă. Ne aşteptăm astfel la un minim de 6,5% creştere PIB, după un 7,7% în 2006. Spunem un minim pentru că s-ar putea chiar ca nici PIB mai mare să nu ne ajungă pentru convergenţa cu UE. În acelaşi timp trebuie să ţinem cont de faptul că o creştere economică prea rapidă în cazul României poate conduce la fenomenul de supraîncălzire a economiei.

Inflaţia sperăm să fie ţinută sub control prin atingerea ţintei de 4%, iar moneda naţională sigur se va aprecia, dar într-un ritm mai lent decât în anul anterior, iar volatilitatea va fi mai mare. Este nevoie ca unele ramuri economice să performeze mai bine: industria, agricultura, telecomunicaţiile, construcţiile. O notă specială pentru agricultură care este timpul să joace un rol mai mare în creşterea economică.

Dezvoltarea pe ansamblu a României se va baza în 2007 pe un aport însemnat al investiţiilor străine directe. Chiar dacă nu vor atinge intrările din anul 2006, există condiţii ca sume importante, poate peste nivelul a 7-7,5 miliarde de euro să vină spre România. Toate acestea sunt condiţii favorabile pentru ca România să confirme.

- Dar provocările?

- Aş nuanţa termenul, aş spune mai degrabă că trebuie să ne preocupe în special zonele în care nu performăm sau care îngreunează dezvoltarea economică. Aspiraţiile României trebuie susţinute puternic prin capacitatea de monitorizare din interior a procesului de integrare în UE. România are la îndemână un set de instrumente şi programe, cum ar fi Programul de Convergenţă şi Programul Naţional de Dezvoltare prin care autorităţile UE impun exigenţe mari. Ele exprimă imaginea angajamentelor ţării care însă trebuie urmărite foarte strict. Din păcate, avem încă zone în care nu performăm. Producţia internă românească este deficitară, raportat la cererea internă.

Infrastructura este insuficient dezvoltată, iar progresele sunt foarte lente, agricultura nu are nici pe departe capacitatea de a rezista concurenţei din Uniunea Europeană. În plus, există semne de îngrijorare în legătură cu capacitatea de absorbţie a fondurilor UE care vor intra în România. Forţa de muncă, în principal tinerii, este la rândul ei afectată de fenomenul de migrare, 2,5 milioane de români, adică 20% din populaţia activă, lucrând în afara ţării.

În plan macroeconomic, este necesar ca productivitatea muncii să devanseze costurile salariale, iar dezechilibrele între economii şi investiţii să se aplatizeze. O mare provocare este timpul care nu iartă, ceea ce trebuie să facem astăzi să facem astăzi, şi nu mâine. Competitivitatea şi convergenţa sunt doi termeni puternic legaţi între ei, creşterea în competitivitate ajută convergenţa.

Dacă ajungem să fim convergenţi, înseamnă că am atins o competitivitate bună şi că am aplicat corect politica de coeziune a UE, adică am obţinut o creştere durabilă, am creat locuri de muncă, într-un cuvânt ne-am îndeplinit ţinta de coeziune economică şi socială. Când am amintit de monitorizarea din interior, m-am gândit la cerinţa noastră de a sesiza şi înţelege marile provocări pe care ni le transmite Tratatul de la Maastricht şi Strategia Lisabona revizuită.

În evaluările pe care le facem este bine să adoptăm o poziţie optimistă. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să subevaluăm pericolele, obstacolele şi provocările reale. Să fim serioşi în tot ceea ce facem.

- Reluând problema dezvoltării economice, cum vede un bancher dezvoltarea regională la nivelul UE şi la nivelul României?

- România este o regiune a Uniunii Europene şi tot ansamblul de instrumente şi fonduri gestionate de Uniune au ca ţintă dezvoltarea acestei regiuni. La rândul său, România este suma regiunilor din interior, deci creşterea economică de ansamblu a României depinde de evoluţia acestor regiuni. Cum în UE există niveluri diferite de dezvoltare de la ţară la ţară, între regiunile României există, de asemenea, decalaje.

Indicele de disparitate regională este un indicator care ne dă dimensiunea acestui fenomen. Polii la noi sunt reprezentaţi de Regiunea Nord-Est cu un PIB/locuitor în 2005 de 2.517 euro şi Regiunea Bucureşti-Ilfov cu 7.459 euro/locuitor, adică de trei ori mai mare decât cel al Regiunii Nord-Est.

Finanţările UE vor avea o importanţă anume, alături de resursele autohtone în dezvoltarea regiunilor noastre, cele cinci grupe de fonduri structurale de care vom beneficia putând contribui substanţial la soluţionarea parţială a decalajelor economice.

Rămânând în acest plan, credem că cel mai considerabil decalaj este între mediul rural şi cel urban. În mediul rural trăieşte 45% din populaţia României şi 47% din populaţia ocupată, iar contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi exploataţiilor forestiere la creşterea, de 7,7% a PIB în 2006, a fost de doar 0,3%.

Avem la sate 4,2 milioane de exploataţii agricole, cu un grad de concentrare de 2,15 ha/exploataţie. România ajunge doar la 29% din exploataţiile agricole de dimensiunea unei unităţi economice europene (cu potenţial economic de 1.200 euro), iar Polonia - 49%, Cehia - 62%, Slovenia - 79%.

Cred că reducerea decalajului economic din interiorul ţării trebuie să devină obiectiv major al politicii de stat, iar progresul economic al mediului rural de asemenea.

- Avem, deci, mare nevoie de politici coerente, dar şi de bani. Sunt fondurile structurale soluţia problemelor?

- Fondurile UE până în anul 2013 vor însuma 28 miliarde de euro, din care suma cea mai generoasă este destinată dezvoltării rurale, 8,3 miliarde de euro. Capacitatea de absorbţie a acestor fonduri pentru România este fundamentală, iar dacă aceste fonduri nu vor fi utilizate vina nu ne va reveni decât nouă românilor. Experienţa acumulată de Banca Comercială Română în perioada pre-aderării în managementul programelor cu finanţare externă (în prezent gestionează 2,7 miliarde de euro) va reprezenta un factor important în legătură cu capacitatea de utilizare a fondurilor europene. În acelaşi timp, BCR a creat structuri noi la nivel regional sub forma birourilor UE, astfel încât interfaţa între clienţi şi utilizarea fondurilor acordate de Uniune să poată fi asigurată prin servicii de consultanţă şi produse specifice.

- În acest context, cum se prezintă sistemul bancar în 2007 plecând de la performanţele anului 2006?

- Băncile comerciale din România constituie unul dintre segmentele cele mai bine pregătite pentru integrarea în Uniunea Europeană. După o perioadă de căutări şi restructurări, la sfârşitul anului 2006, sistemul bancar se poate considera suficient de puternic, stabil şi bine reglementat.

Pătrunderea masivă a capitalului străin în România este fenomenul cel mai relevant pentru perioada parcursă, anul 2006 atingând vârful acestui proces prin preluarea BCR de către puternicul Grup austriac Erste Bank. Astfel, băncile cu capital privat străin cresc ca pondere în total active de la 20% în anul 1998 la 88,3% în 2006. Progresele şi performanţele băncilor româneşti sunt consecinţa mai multor factori dintre care credem că patru pot fi relevanţi: managementul intern de calitate, cu o bună percepere a problemelor de risc; o capitalizare adecvată; reglementările băncii centrale bine articulate şi impactul marilor bănci internaţionale prezente pe piaţa românească. În mod special, evidenţiem competiţia şi lupta pentru câştigarea cotelor de piaţă care obligă băncile să performeze printr-o ofertă de calitate şi costuri competitive.

Remarcăm focalizarea strategiilor băncilor în 2006 pe dezvoltarea infrastructurii de distribuţie, reţeaua de unităţi fiind considerată un avantaj competitiv pentru creşterea volumelor de vânzări şi lărgirea bazei de clienţi.

La nivelul Top 5, reţinem câteva modificări majore: intrarea în top pe locul al 5-lea a Băncii Transilvania care înaintează astfel trei poziţii faţă de 2005, trecerea HVB, în urma fuziunii cu Banca Ţiriac, de pe locul 5 pe locul 4. Celelalte trei bănci de top, BCR, BRD şi Raiffeisen Bank, rămân pe locul lor, primele două întărindu-şi poziţia. În anul 2006, activele bancare sunt dominate de creditul neguvernamental care creşte cu 53,7%, activele bilanţiere pe ansamblu având o dinamică în creştere cu 34,4%. Creditul pentru populaţie câştigă teren cu o majorare de 83,8%.

- Avem deci o intermediere financiară bună?

- Intermedierea financiară a crescut considerabil anul trecut, la 50,4% active/PIB. Creditul neguvernamental s-a ridicat la 27,7%, iar creditul retail - 11,5%. Saltul este bun, dar insuficient pentru a ne apropia de performanţele atinse de ţările UE.

- În ce măsură este această principală problemă a băncilor?

- Principala provocare a anului 2007 rămâne competiţia, care se va manifesta pe toate segmentele pieţei pentru câştigarea de cote de piaţă şi care se va reflecta în oferte mai atractive pentru clienţi atât din punct de vedere al costurilor şi al diversităţii produselor, cât şi din cel al calităţii servirii.

- BCR pare defavorizată în această bătălie concurenţială, fiind în plin proces de transformare. Este reală această percepţie?

- BCR este pregătită pentru această competiţie şi strategia sa vizează extinderea puternică a activităţii de retail şi consolidarea segmentului corporate pentru care banca şi-a asigurat relaţii bune de parteneriat pe care doreşte să le păstreze şi dezvolte.

În noile condiţii de acţionariat în care banca a fost preluată de către Grupul Erste, oferta sa de produse şi servicii şi capacitatea de a-şi diversifica şi rafina serviciile financiare îi poate asigura succesul şi consolidarea poziţiei în topul băncilor comerciale româneşti.

- Cum va influenţa politica monetară a BNR evoluţia pieţei, a economiei în ansamblu?

- Din punct de vedere al condiţiilor de piaţă, se estimează menţinerea unei politici monetare restrictive care are ar putea genera costuri suplimentare pentru bănci cu efecte în planul profitabilităţii, în acest sens trebuind remarcat nivelul foarte ridicat al rezervelor minime obligatorii care aşteptăm să fie diminuate.

Începutul de an a adus unele măsuri de relaxare a politicii monetare, reducerea dobânzii de politică monetară (de la 8,75% la 7%) şi eliminarea unor măsuri administrative (renunţarea la limita de 300% din fondurile proprii pentru creditele în valută şi ridicarea restricţiilor în legătură cu avansul şi gradul de îndatorare la creditele adresate persoanelor fizice), pe fondul îmbunătăţirii perspectivei inflaţiei pe termen scurt şi aprecierii semnificative a monedei naţionale.

Totuşi riscurile asociate relaxării fiscale din 2007 şi a posibilităţii accentuării deficitului extern creează pe ansamblu premisele unei restrictivităţi monetare importante şi în 2007, existând posibilitatea revenirii la o dobândă de politică monetară mai mare în condiţiile în care spre exemplu cheltuielile guvernamentale ar creşte peste nivelul stabilit ca ţintă pentru acest an.

- În ce măsură vor fi afectate băncile?

- Şi noi, şi celelalte bănci ne bucurăm de fenomenele pozitive din economie şi de ritmul de creştere, dar nu subestimăm faptul că probabil tendinţa marjelor va fi de restrângere, aşteptările şi exigenţele clienţilor vor creşte în opţiunile lor pentru ofertele primite de la bănci, iar raportul calitate/preţ îşi va spune din ce în ce mai mult cuvântul. Dintre marii furnizori de fonduri (bănci - piaţa de capital - fondurile de investiţii), deocamdată, balanţa este net în favoarea băncilor, dar credem că, în timp, rolul de finanţator al pieţei de capital va creşte, odată creşterea performanţelor companiilor, în special al celor care fac parte din segmentul IMM. (Lucian Pop şi

Cred că reducerea decalajului economic din interiorul ţării trebuie să devină obiectiv major al politicii de stat, iar progresul economic al mediului rural,de asemenea.
În plan macroeconomic, este necesar ca productivitatea muncii să devanseze costurile salariale, iar dezechilibrele între economii şi investiţii să se aplatizeze