Băncile apelează la recuperatorii de credite restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile instituţii bancare au dat spre recuperare, în 2007, datorii de peste 120 milioane de euro Creşterea alertă a restanţelor la credite a început să îngrijoreze băncile. În acest

Marile instituţii bancare au dat spre recuperare, în 2007, datorii de peste 120 milioane de euro

Creşterea alertă a restanţelor la credite a început să îngrijoreze băncile. În acest context, tot mai multe instituţii apelează la recuperatorii de datorii.

Relaxarea condiţiilor de creditare, începută în primăvara anului trecut, a atras după sine un număr mult mai mare de împrumuturi.

Majorarea ulterioară a dobânzilor şi deprecierea leului în raport cu moneda europeană au făcut însă ca plata ratelor să devină din ce în ce mai covârşitoare. Ritmul de creştere a restanţelor l-a depăşit chiar pe cel al creditelor acordate.

În aceste condiţii, tot mai multe bănci apelează la vânzarea împrumuturilor restante către companiile de colectare a creanţelor neperformante, aşa-zişii recuperatori de credite. "Anul trecut, şapte din marile bănci din România au vândut 12 portofolii de credite neperformante, cu o vechime de 2-3 ani.

Acestea cuprindeau 140.000 de cazuri, cu o valoare totală de 121 milioane de euro", spune Cristian Ionescu, directorul general al Coface România. Mai mult, în primele luni ale acestui an, au avut deja loc şapte tranzacţii, cu cinci bănci.

Pentru finele anului, Ionescu se aşteaptă la o dublare a numărului de portofolii vândute comparativ cu 2007, dar şi a valorii aferente acestora. "Din ce în ce mai multe bănci implementează această procedură, pentru că îşi îmbunătăţesc performanţa financiară. Astfel, piaţa este în continuă creştere, cu o rată medie anuală de 70%", a spus Ionescu, ieri, la seminarul "Creşterea dobânzilor - frână pentru creditare sau doar temperare?".

Portofoliile de credite restante vândute de bănci cuprind în peste 90% din cazuri împrumuturi ale persoanelelor fizice şi în mai puţin de 10% ale companiilor.

Creditele negarantate, greu de recuperat

Datele prezentate de Coface România arată că o pondere de 64% din totalul creditelor neachitate date spre colectare sunt reprezentate de împrumuturile de nevoi personale. Încă 27% din acestea sunt credite de consum şi doar 0,01% reprezintă creditele ipotecare. Împrumuturile garantate cu ipoteci au un grad de recuperare de 90%, fără executare.

După ce se aplică executarea ipotecii, gradul de recuperare ajunge chiar la 98%, a arătat Ionescu. În ceea ce priveşte gradul de recuperare a creditelor negarantate, acesta este net inferior, de 30% din total, iar după executare se ajunge la 40%.

Cum acţionează recuperatorul?

Restanţierul este contactat telefonic şi i se comunică faptul că este datornic faţă de banca X, pentru contractul de credit Y. Compania de colectare solicită plata sumei restante în termen de maximum 15 zile. Dacă suma este mai mare şi persoana nu o poate achita, se stabileşte o eşalonare a acestei restanţe.

Dacă recuperatorul nu reuşeşte să ia legătura telefonic cu datornicul, echipa de colectare se va deplasa la domiciliul acestuia.

Portretul restanţierului

Sex: masculin
Vârsta: 35 de ani
Judeţul/Localitatea: Bucureşti
Valoarea datoriei: 820 euro
Întârziere: 90 de zile
Tip credit restant: nevoi personale
Nivel educaţie: studii medii

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite