Bancherii, nerăbdători în aşteptarea noilor norme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională nu renunţă la prudenţă în procesul de aprobare a noilor condiţii de creditare Băncile comerciale sunt, în continuare, nemulţumite de procesul de aprobare a noilor

Banca Naţională nu renunţă la prudenţă în procesul de aprobare a noilor condiţii de creditare

Băncile comerciale sunt, în continuare, nemulţumite de procesul de aprobare a noilor condiţii de creditare de către BNR. Iar la sfârşitul săptămânii trecute, bancherii au trimis o serie de solicitări, în speranţa că acordarea de împrumuturi după noile condiţii va începe cât mai curând, pentru toate băncile.

După ce au afirmat că procesul de aprobare a noilor condiţii de creditare ar putea afecta concurenţa din sistemul bancar, preşedinţii mai multor instituţii de credit s-au reunit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a adopta o poziţie comună faţă de Banca Naţională. Iar rezultatul este o listă cu solicitări ce urmează să fie analizate în această săptămână. Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), spune, citat de Mediafax, că propunerile sunt legate de modul în care văd băncile că ar trebui făcută validarea normelor sau sunt mai generale, printre cele mai categorice fiind eventualitatea ca BNR să renunţe la validarea normelor şi să aplice, pentru monitorizare, mai multe măsuri de prudenţialitate.

Noile condiţii, cunoscute încă din 2003

Oficialii Băncii Naţionale spun, pe de altă parte, că nu vor renunţa la criteriile de prudenţă în procesul de aprobare a noilor condiţii de creditare. Mai mult, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susţine că băncile comerciale cunoşteau noile cerinţe încă din anul 2003. "Am avut discuţii cu Direcţia de Supraveghere şi i-am întrebat dacă băncile erau pregătite pentru aceste criterii, iar toate solicitările sunt, de fapt, incluse în Norma 17/2003. Deci erau cunoscute de foarte mult timp", a subliniat Isărescu, în cadrul unui seminar organizat de Finmedia. Astfel, banca centrală încearcă să găsească soluţii pentru a grăbi procesul de avizare, dar, pe de altă parte, nu putea să amâne avizarea pentru instituţiile de credit care au răspuns mai repede tuturor solicitărilor.

Două bănci au primit avizul BNR pentru noile condiţii de creditare

BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a doua instituţie de credit care a primit avizul BNR pentru a acorda credite în condiţiile unui grad de îndatorare mai mare de 40%. Iar cei cu venituri ridicate ar putea obţine un împrumut mai mare la BRD decât la Alpha Bank, prima instituţie care a primit avizul băncii centrale.

Noile condiţii de creditare ale BRD prevăd aplicarea unui nivel maxim al gradului de îndatorare acceptat de 70% pentru toate tipurile de credite. Totodată, împrumuturile vor putea fi contractate şi fără avans, însă în condiţii mai restrictive de acoperire a riscului. Adică, de aceste condiţii mai relaxate vor putea beneficia numai clienţii cu venituri ridicate. Iar BRD - GSG va aplica noile condiţii de creditare începând de la 1 iunie.Pentru comparaţie, în prima parte a lunii mai, Alpha Bank a fost prima instituţie de credit care a primit avizul băncii centrale pentru a majora gradul de îndatorare. Astfel, nivelul maxim până la care poate ajunge rata unui credit este de 65% din venitul net al solicitantului. Astfel, cel puţin teoretic, persoanele cu venituri ridicate ar putea obţine un împrumut mai mare la BRD - GSG decât la Alpha Bank.

BRD - Groupe Societe Generale este a doua bancă din România cu active de peste 8,7 miliarde de euro. Banca are peste 2,2 milioane de clienţi, o reţea formată din peste 600 de unităţi şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la Bursa de Valori Bucureşti, de aproximativ cinci miliarde de euro.

Recent, Alpha Bank România şi-a majorat capitalul social cu peste 58,2 milioane de lei, până la 593,62 milioane de lei, ca parte a planului de expansiune prin dezvoltarea reţelei la 300 unităţi până la finalul lui 2010. Activele băncii au crescut în primele trei luni ale lui 2007 cu 17%, până la 2,47 miliarde euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite