Banca de vin de la Recaş

La o adâncime de nouă metri sub pământ, colecţionarii de vinuri îşi pot păstra în condiţii optime licorile de colecţie, în seifuri special amenajate. La Cramele Recaş se pregăteşte,

La o adâncime de nouă metri sub pământ, colecţionarii de vinuri îşi pot păstra în condiţii optime licorile de colecţie, în seifuri special amenajate.

La Cramele Recaş se pregăteşte, de câţiva ani, o altă "curgere" a vieţii vinurilor. Ele sunt îmbuteliate frumos, unele au etichete care anunţă premii prestigioase şi iau drumul străinătăţii, altele ajung prin ţară sau în capitala Banatului, Timişoara, iar altele merg la hrubă, la tezaurizare. Hhruba a mai făcut loc, anul acesta, şi pentru colecţiile de vinuri ale cunoscătorilor din Banat.

De la gara Recaş şi până în vie mănânci o pâine. E cale lungă, ca strugurele să nu tresară, în coacerea lui de la un an la altul, la sirena trenului, la glasul roţilor, la graba omului şi la colb. În fapt, şinele trenului au venit aici mult după ce începuse cultivarea de vie şi au fost plasate potrivit altor considerente. Pentru că aici se cultivă vie şi se vând struguri din anul 1447, de când avem prima atestare documentară despre o astfel de vânzare.

În goana noastră cu maşina spre crama propriu-zisă, Marius Paşca, şeful sectorului de turism al cramelor, îmi arată o zonă pe care se va planta vie nouă - pentru că trebuie să te gândeşti şi la plantat, când eşti interesat de un cules bun. Ajungem, şi ing. Gheorghe Iova, director general al societăţii care îmbuteliază vinul din regiune, ne vorbeşte despre noutăţile şi despre tradiţia de aici. Ca să ai un vin bun îţi trebuie struguri buni, dotare şi tehnologie.

Iar Recaşul se laudă acum cu toate trei. Şi se mai elucidează un mister. Aflu de ce Recaşul a fost, de atâta vreme, locul de unde vine vinul în canistre şi "sticle de plastic", pe mesele bănăţenilor: din cauză că multă vreme a lipsit o linie de îmbuteliere. Dar ea există, acum, iar cei de la Cramele Recaş speră că astfel vinul din zonă se va face tot mai cunoscut şi dincolo de graniţele regiunii.

Mai am o întrebare din arsenalul de "de ce-uri" al novicilor: care e povestea cu "mânărelile" vinului, cu "esenţa de vin", pastila sau ce-o fi, pe care, dacă le pui în apă, aceasta se transformă în vin. Ing. Iova spune: "Dau 10.000 de euro celui care vine să-mi aducă o pastilă din care, dacă o pui în apă, iese vin.

Astea sunt doar invenţii, eu nu am ştiinţă de aşa ceva". Aşa că o legendă urbană a fost demontată de un cunoscător. Dar nu pentru asta am sosit aici, ci ca să aflăm despre "Banca de vin" pe care cei de aici o pregătesc colecţionarilor.

Căsuţe de la "poşta lui Bahus"

În seifurile amenajate în adâncul pământului, vinurile colecţionarilor particulari pot fi păstrate în condiţii cu adevărat optime. Seifurile Recaşului nu sunt chiar ca la o bancă, ci mai degrabă sugerează nişte căsuţe private de la o poştă: fiecare utilizator al acestui "serviciu" va avea propria cheie şi posibilitatea de a-şi închide comoara în pivniţe.

Aflate la minus nouă metri în coasta dealului, cu o umiditate propice şi cu variaţii de temperatură foarte mici, vinurile colecţionarilor vor putea să treacă peste ani mai bine decât în condiţiile unei pivniţe obişnuite. La întrebarea dacă această ofertă va gâdila gena snobilor din Banat, ing. Iova a răspuns că n-ar spune asta aşa, ci că, mai degrabă, va scoate în evidenţă şi potenţa financiară a doritorilor.

Cutiile cu gratii de metal vor avea pe ele şi numele utilizatorului - deci ele vor putea deveni şi o atracţie pentru turiştii care vizitează cramele. Deocamdată, este vorba de 51 de cutii care, începând de pe 10 noiembrie, vor putea adăposti, fiecare, cam 120 de sticle şi vor putea fi închiriate la un preţ care încă nu a fost stabilit, în jur de 100-150 de euro pe an.