Balaurul bondoc: O nouă specie de dinozaur, descoperită în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinozaurul a fost descoperit de cercetătorii români de la Universitatea Bucureşti, în colaborare cu cei de la Universitatea Columbia din New York. Acesta avea gheare ca nişte coase, pe care le folosea pentru a eviscera animalele care îi cădeau pradă.

Aceştia fac referire la descoperirea descrisă în prestigioasa publicaţie Proceedings of the National Academy of Sciences.

“Nu există dovezi că ar fi avut aripi sau că ar fi scuipat foc. Însă prădătorul carnivor care a terorizat România cu aproximativ 80 de milioane de ani în urmă se aseamănă foarte mult cu dragonii mitologici”, scriu jurnaliştii britanici de la The Guardian,

Lectorul universitar Zoltan Csiki, unul dintre cercetătorii care au participat, la studiu a explicat, pentru „Adevărul“ că Balaurul Bondoc este cel mai complet dinozaur descoperit în Europa. „Scheletul parţial al Balaurului bondoc descoperit lângă râul Sebeş cuprinde părţi din coloana vertebrală, şira spinării, membrele anterioare şi membrele posterioare. Deşi nu avem craniul, putem spune, după gheare, că este unul dintre dintre cei mai mari prădători“, a spus paleontologul Zoltan Csiki.

Deşi fosilele au fost găsite în septembrie anul trecut de geologul şi paleontologul clujean Mátyás Vremir (39 de ani), de la Societatea Muzeului Ardelean, studiul privind această specie a fost publicat abia săptămâna aceasta în Statele Unite ale Americii. Cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca până în 2005, geologul care a făcut descoperirea, Mátyás Vremir, lucrează din 2006 în Africa, pentru o companie, şi se dedică studiilor geotehnice la Cluj.

Exemplarul descoperit măsoară doar 2,1 metri lungime. Paleontologii au dedus că a avut picioare scurte şi muşchi foarte puternici, aşa că i-au dat dinozaurului numele de balaurul bondoc.

“Balaurul reprezintă o specie cu totul nouă de dinozauri, foarte diferită de cele pe care le-am descoperit până în prezent”
, a declarat Stephen Brusatte de la Universitatea Columbia din New York, co-autor al lucrării. “Balaurul se poate să fi fost el mai mare prădător din ecosistem”, a spus şi Zoltán Csiki de la Universitatea Bucureşti, de asemenea co-autor al studiului.

“În comparaţie cu velociraptorii, balaurul era mai degrabă un kickboxer decât un alergător de viteză. Se poate să fi fost capabil să doboare prăzi mai mari ca el, precum mulţi prădători din prezent”
, a mai spus Brusatte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite