Balauri universitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorii au primit proiectul Legii învăţământului superior, după mai bine de un an de sforţări la Ministerul Educaţiei. Cele 92 de articole conţin reglementări despre care diverse persoane

Rectorii au primit proiectul Legii învăţământului superior, după mai bine de un an de sforţări la Ministerul Educaţiei. Cele 92 de articole conţin reglementări despre care diverse persoane din conducerea ministerului au mai vorbit în ultima vreme. Surpriza proiectului de lege o reprezintă însă înfiinţarea Consiliului Director al Universităţii, care loveşte serios în autonomia instituţiilor de învăţământ superior de stat. În componenţa acestui consiliu sunt trei reprezentanţi ai universităţii, trei reprezentanţi numiţi de ministrul educaţiei, care este o persoană colorată politic, şi un reprezentant al sindicatelor. Dacă reprezentantul sindicatelor se aliază cu oamenii ministerului, în Consiliul Director al Universităţii se formează o majoritate care poate zbura în orice moment rectorul. Este o aberaţie cum de altfel este toată structura de conducere şi de organizare internă a universităţilor, gândită de strategii din jurul ministrului Hărdău. Această structură transformă universităţile în balauri cu mai multe capete. Proiectul de lege încurajează haosul în managementul universitar, întrucât nu mai ştii cine conduce universitatea: rectorul, Senatul universităţii al cărui preşedinte nu mai poate fi rectorul, consiliul director format din politruci sau preşedintele acestui consiliu parazitar? S-a demonstrat de nenumărate ori că funcţionarea unei instituţii e bulversată atunci când creşte artificial numărul şefilor şi al comisiilor şi comitetelor. Cu siguranţă, nu aceste structuri asigură un învăţământ superior de calitate.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite