Băiatul cu lanţul, apărat de avocatul FC Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Iordan, agresorul cameramanului, a fost reţinut 24 de ore pentru ultraj şi distrugere Suporterul căutat pentru că a lovit cu lanţul un cameraman de la echipa de ştiri a TVR

Cătălin Iordan, agresorul cameramanului, a fost reţinut 24 de ore pentru ultraj şi distrugere

Suporterul căutat pentru că a lovit cu lanţul un cameraman de la echipa de ştiri a TVR
s-a prezentat, ieri, la Secţia 22 Poliţie, împreună cu avocatul Radu Enache, nimeni altul decât consilierul juridic al FC Steaua.

Cătălin Iordan, zis şi Tweety, în vârstă de 23 de ani, a fost audiat timp de mai multe ore fiind cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi alte violenţe. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.Avocatul Radu Enache a declarat că cel pe care îl reprezintă nu este reţinut, ci doar acuzat. Mai mult, Cătălin Iordan nu se consideră vinovat pentru că în imaginile filmate nu se vede că l-ar fi agresat pe cameraman. "El nu avea un lanţ, ci lesa câinelui surorii lui. Avea lesa în mână pentru că tocmai dusese acasă câinele după ce l-a scos la plimbare", susţine avocatul Radu Enache. El a mai spus despre presupusul agresor că e un băiat cuminte, este angajat şi urmează cursurile unei facultăţi. "Cătălin a fost plecat din Bucureşti, dar când a văzut ce tapaj mediatic se face s-a prezentat imediat la Poliţie", a adăugat Radu Enache.

Cameramanul TVR: "L-am identificat. El este autorul"

Tot ieri, Robert Cristea, cameramanul agresat înaintea derby-ului Steaua-Dinamo, a fost audiat de poliţiştii Secţiei 22. "L-am identificat, el este autorul. Nu îl cunosc, dar el spune că mă ştie, dar nu m-a lovit", a declarat Robert Cristea, referindu-se la Cătălin Iordan. El a mai spus că a depus plângere împotriva celui care l-a lovit cu lanţul, dar şi împotriva celui care i-a spart camera. "Vreau ca ei să plătească, iar cel care mi-a spart camera să suporte consecinţele", a adăugat cameramanul.

Ceilalţi agresori, căutaţi de poliţie şi jandarmi

Un alt agresor identificat, George Nicolae, zis "Gogoaşă", este căutat în continuare de poliţişti. În momentul de faţă alţi şase tineri au fost identificaţi de jandarmii bucureşteni şi sunt principalii suspecţi în cazul agresării cameramanului TVR. Datele presupuşilor agresori au fost transmise poliţiştilor bucureşteni, luni. Acest lucru s-a întâmplat imediat după ce jandarmii au reuşit să compare imaginile înregistrate de angajatul televiziunii cu imaginile din baza de date în care sunt înregistraţi suporterii cu comportament violent. Potrivit înregistrărilor video, cameramanul a fost agresat de două grupuri de suporteri stelişti. Iniţial, membrii unui grup, din care au fost identificate două persoane, l-au lovit cu un lanţ şi l-au scuipat. Aceştia aveau fulare în culorile roşu şi albastru legate la gură. Chiar şi aşa, ei vor fi recunoscuţi. Au fost filmaţi pe toată durata meciului, inclusiv în momentele în care şi-au scos fularele şi le-au fluturat. Ulterior, cameramanul a fost doborât la pământ şi lovit cu pumnii şi picioarele de membrii altui grup.

Cine e apărătorul lui Tweety

Consilier juridic al clubului de fotbal Steaua Bucureşti, Radu Enache l-a reprezentat deseori pe Gigi Becali în instanţe. Contactat telefonic, Radu Enache ne-a declarat că presupusul agresor al cameramanului de la TVR Cătălin Iordan, zis "Tweety", l-a angajat să-l reprezinte, iar acest lucru nu are nicio legătură cu Steaua. "Nu clubul m-a delegat să-l reprezint, eu am dreptul ca avocat să reprezint şi persoane juridice, şi persoane fizice", ne-a spus Enache. Avocatul a negat vehement că "statutul" său la clubul Steaua ar avea vreo legătură cu faptul că-l apără pe Cătălin Iordan, lăsând să se înţeleagă că totul este rezultatul unei pure coincidenţe. Printre procesele în care Enache l-a reprezentat pe Gigi Becali se numără cel în care Anghel Iordănescu l-a dat în judecată pentru calomnie şi insultă pe finanţatorul Stelei, precum şi cel în care ANAF a pus sechestru pe bunurile latifundiarului din Pipera.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite