Baia Mare: Încă o taxă în cârca ţăranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de drumuri propune un proiect legislativ prin care vrea să-i taxeze pe comercianţii ambulanţi

Ţăranii maramureşeni au cel mai mult de suferit de pe urma acestui proiect legislativ. Ei spun la unison că se descurcă din ce în ce mai greu, iar autorităţile nu ţin cont de necazurile lor. „Agricultura este lăsată în paragină. Dacă ar fi băgată în seamă, am ţine toată Europa. Acum mai trebuie plătită şi taxă de drum. Şi aşa abia ne vindem produsele”, spune Ioan Şimon din satul Recea, ce vinde miere de albine pe DE 58.

„Cred că am să-mi pun un afiş la poartă şi nu o să mai ies în stradă”, continuă bărbatul. „Peste o săptămână se coc cireşele. Unde o să mai mergem cu ele? Să le vând în piaţă în Baia Mare, nu e rentabil drumul. Oricum le dau ieftin. Vai de mine, acum taxă pentru că stau în faţa casei? Cred că vor să ne omoare”, spune Viorica Nistor din Tăuţii Măgherăuş, ce comercializează fructe şi legume pe DN 1C.

Taxa, în funcţie de drum

Zeci de maramureşeni care îşi vând marfa pe drumurile naţionale şi europene din judeţ vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar dacă mai vor să comercializeze produsele făcute în propria gospodărie. Este vorba despre o taxă pe care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să o impună comercianţilor de pe marginea drumurilor.

În Maramureş există 345 de kilometri de drum naţional şi 61 de kilometri de drum european. „Taxa va fi stabilită în funcţie de clasificarea drumurilor: naţionale sau europene. În Maramureş, în zona drumurilor naţionale există în prezent aproximativ 20 de amplasamente care au încheiat contracte cu CNADNR şi plătesc taxe către administratorul drumurilor”, spune Ioana Miclăuş, contabil în cadrul Direcţiei Judeţene a CNADNR Maramureş. Potrivit acesteia, numărul comercianţilor stradali este însă mult mai mare.

Câţiva eurocenţi pe lună

Sumele de plată se vor face prin aplicarea tarifelor în vigoare, în speţă tarifele din anexa nr. 6 la Ordinul MT nr. 245 din 25 februarie 2008 privind aprobarea unor tarife aplicate de CNADNR. Astfel, comercianţii ambulanţi vor plăti 0,65 euro pe metru pătrat dacă îşi vând marfa pe un drum european şi 0,39 euro pe metru pătrat pe un drum naţional, pe lună. Ioana Miclăuş spune că s-a recurs la această metodă din cauza faptului că toţi banii pentru întreţinerea multianuală a drumurilor pe 2009 sunt cheltuiţi până la ora actuală.

Mai multe aflaţi în Adevărul de Seară

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite