Baia Mare: „100 de ore de astronomie” la Planetariul Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băimărenii pot să observe gratuit stele şi planete la planetariul din Baia Mare timp de trei zile

Începând de azi şi până în 5 aprilie, are loc la nivel mondial un „adevărat festival astronomic” iniţiat de Uniunea Astronomică Internaţională şi UNESCO. „Scopul acestui maraton este de a aduce împreună cât mai mulţi oameni care să privească cerul în acelaşi timp printr-un telescop sau o lunetă, aşa cum Galileo Galilei o făcea pentru prima dată cu 400 de ani în urmă”, declară Ovidiu Ignat, muzeograf la Planetariul din Baia Mare.

100 de ore de astronomie la Baia Mare
Pe lângă programul obişnuit de activitate, planetariul din Baia Mare a pregătit pentru acest weekend o gamă largă de activităţi pentru a celebra cel mai important eveniment al anului 2009, intitulat Anul Internaţional al Astronomiei. Astfel, în zilele de 2 şi 3 aprilie, între orele 8.00 şi 16.00, vor avea loc proiecţii în cupolă. Se vor viziona filme documentare, vor avea loc transmisiuni live ale evenimentului din alte locaţii din întreaga lume.

În aceste două seri, între orele 20.00 şi 24.00 în curtea planetariului se vor face observaţii asupra stelelor, obiectelor Messier, Lunii, planetei Saturn şi cometei Lulin. „Vom scoate în curte două lunete din dotarea instituţiei şi vom încerca să ascultăm zările”, mărturiseşte Ovidiu Ignat. Sâmbătă se va studia soarele. De la orele 16.00 la 24.00 se va desfăşura o activitate comună de observaţii diurne şi nocturne la care vor participa membrii astroclubului SARM din Sighetu-Marmaţiei condus de profesorul Sorin Hotea. Se va conta şi pe prezenţa elevilor de la centrul de excelenţă în astronomie din Baia Mare, condus de profesorul Lucian Stoican.

 Băimărenii neinteresaţi de eveniment
Sesiunile de observaţii sunt publice şi gratuite. Cu toate acestea, băimărenii nu se arată interesaţi de eveniment. „Deşi nu am fost de foarte mult timp la planetariu, nu am timp să merg. Este o ocazie deosebită pentru băimăreni, dar eu nu am timp să o celebrez”, spune Ioana Luncanu de 23 de ani.

Adulţii şi cu atât mai mult tinerii consideră că aceste evenimente se adresează celor pasionaţi de acest domeniu şi nu oamenilor de rând. „Mi-ar plăcea să merg, dar nu singură. Acţiunile de acest gen sunt binevenite, dar, din cauza ignoranţei şi a lipsei de informare, oamenii nu iau parte la aceste ocazii unice prin care poţi să admiri cerul”, declară Maria Couţi, profesor pensionar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite