Baia Mare: Doar 168 de locuri de muncă pentru maramureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 500 de persoane şi-au încercat norocul la bursa locurilor de muncă organizată azi în Baia Mare

Încă de la primele ore ale dimineţii, holurile Casei Armatei din Baia Mare au fost pline de maramureşeni fără un loc de muncă. Prezenţa lor a fost motivată de găsirea unei potenţiale slujbe pentru că astăzi a avut loc prima bursă generală din 2009 a locurilor de muncă din  judeţ desfăşurată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş. Astfel, peste 500 de persoane, în speţă persoanele şomere, au analizat ofertele lansate de agenţii economici din Maramureş cu speranţa obţinerii unui job.

O bursă a locurilor de muncă s-a desfăşurat concomitent şi în Sighetu Marmaţiei. În Baia Mare au fost puse la dispoziţie 149 de locuri, iar în oraşul din Maramureşul Istoric, au fost lansate doar şapte locuri de muncă. „Dintre toate locurile de muncă puse la bătaie de către agenţii economici maramureşeni, doar 22 se adresează persoanelor cu studii superioare şi acestea fiind în domeniul construcţiei şi în cel al asigurărilor imobiliare”, spune Aurelia Bontea, director adjunct AJOFM Maramureş. „Este un  număr foarte mic, dar se pare că locurile ce necesită studii superioare sunt deja ocupate”, continuă ea.

22 de agenţi economici dispuşi să angajeze

Reprezentanţii AJOFM Maramureş susţin că au contactat pentru bursa de astăzi 219 agenţi economici din judeţ, însă, dintre toţi, s-au prezentat doar 22. Cei mai mulţi dintre cei care au vrut să se angajeze au rămas cu un gust amar când au văzut ofertele disponibile. Joburi precum femeie de serviciu, dulgher, ospătar, zidar sau ajutor bucătar nu au intrat în preferinţele celor care au vrut să obţină un serviciu. În topul ofertelor s-au clasat triumfător pe locul I joburile din domeniul confecţiilor, fiind scoase la iveală nu mai puţin de 45 de posturi. „Mă aşteptam să fie şi mai multă lume. Regret faptul că majoritatea nu sunt încântaţi de aceea ce găsesc”, specifică Aurelia Bontea.

Mai multe aflaţi în Adevărul de Seară

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite