Baia Mare: Maria Pop a trăit două războaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cei peste 96 de ani îşi aminteşte de suferinţele din timpul celui de-al doilea Război Mondial ca şi cum toate acestea s-ar fi întâmplat doar ieri

Maria Pop va împlini în curând impresionanta vârstă de 97 de ani. Chiar dacă unii îşi doresc să ajungă atât de departe, pentru ea existenţa s-a transformat într-un chin. Este al doilea din cei 12 copii ai familiei şi îşi aminteşte că sărăcia ce o chinuia în fiecare zi a privat-o de bucuriile de care are nevoie orice copil. Născută în Tăuţii Măgherăuş din Maramureş, Maria s-a mutat încă de mică cu familia, într-o casă sărăcăcioasă din localitatea vecină Cicârlău.

Când ea avea doar câţiva ani a izbucnit primul război mondial, despre care femeia spune că nu-şi prea aduce aminte. Singurele frânturi de amintiri sunt legate de mama ei, care a început să lucreze pentru a-şi întreţine copiii la moşia unor boieri. „Într-o zi mama a venit speriată acasă. Ne-a spus că boierii la care lucrează i-au dat o armă în mână să le apere pământurile”, povesteşte bătrâna. „După şapte ani de război s-a întors şi tata acasă, dar nu şi-a mai recunoscut copii”, continuă ea.

Lucra câte 20 de zile încontinuu

De la 12 ani a început să lucreze ca servitoare în casele „celor avuţi”. A avut grijă de casele „bocotanilor” din Satu Mare şi Baia Mare. Însă nici aşa nu-i ajungeau banii, fiind nevoită să lucreze pământurile oamenilor din Cicârlău. „Lucram câte 20 de zile încontinuu, dar eram sănătoasă şi în putere. Săpam cât era ziua de lungă ca să primesc ceva bani în plus”, mărturiseşte Maria. Ghinionul nu a ocolit-o şi cîteodată avea parte de „mici accidente”. „Lucram la o femeie în acea perioadă şi m-a pus să culeg pere dintr-un copac putred. Mi s-a rupt creanga de sub picioare şi am căzut din copac. Am stat două luni în pat”, adaugă bătrâna.

„Când dădeau cu tunul săream toţi de spaimă”

Printre atâtea încercări prin care a trecut, perioada celui de-al II-lea Război Mondial şi-o aminteşte perfect. „Când a început războiul eram în Baia Mare şi i-am văzut pe oameni speriaţi. Am fugit la Cicârlău, să nu cumva să mă prindă pe drum”, îşi aminteşte bătrâna. „Ne-am ascuns în casa unor rude, ce aveau casa undeva pe deal. Când dădeau cu tunul, săream toţi de spaimă” adaugă ea. 

Şi-a înmormântat amândouă fiicele

La vârtsa de 22 de ani, Maria şi-a pus pirostriile. Bărbatul cu  care s-a căsătorit a început să bea şi după un timp a fugit de acasă. Până atunci însă, a născut două fetiţe. La doar şase săptămâni de la naştere, primul copil a decedat. Cel de-al doilea copil a venit pe lume pentru a-i mai curma din suferinţă. Când Maria a împlinit 44 de ani şi-a îngropat şi cea de-a doua fată, ce era în plină adolescenţă. „Mult plâng în fiecare zi pentru că mi le-a luat Dumnezeu”, se plânge Maria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite