Baia Mare: Jaf la o casă de schimb valutar
0Persoane neidentificate au spart azi-noapte o casă de schimb din centrul oraşului şi au furat un seif cu aproximativ 15.000 de euro
O casă de schimb valutar din centrul oraşului Baia Mare, aflată lângă sediul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), a fost spartă azi-noapte. Spărgătorii se pare că au fost foarte silenţioşi, deoarece nimeni nu a auzit nimic. Se presupune că infractorii au intrat chiar pe uşa din faţă.
Jaful a fost descoperit abia azi dimineaţă la ora 8.00, către femeia de serviciu de la AJVPS Maramureş, care a intrat în sediul asociaţiei, printr-o altă uşă de acces şi a văzut că uşa de la punctul de schimb este întredeschisă, arată Mediafax. Femeia şi-a anunţat şeful, care a transmis mai departe informaţia şi i-a alertat pe patroni. Aceştia au anunţat Poliţia, care s-au deplasat rapid la faţa locului, pentru a ridica probe.
S-a furat seiful cu valută
„Azi dimineaţă, în jurul orei 08.00, administratorul unei case de schimb valutar a anunţat poliţia că în cursul nopţii, persoane necunoscute au intrat prin efracţie şi din interior au luat un seif cu euro şi lei. Deocamdată nu este stabilită valoarea prejudiciului”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” purtătorul de cuvânt al IJPF Maramureş, Dumitriţa Hotea.
Potrivit unor surse din cadrul casei de schimb valutar, hoţii au smuls cablul de la butonul de panică şi de la camera de supraveghere şi au furat un seif în care se aflau banii. Surse neoficiale arată că valoarea sumei furate s-ar ridica, la o primă aproximare, la 15.000 de euro.
Sistemul de supraveghere a fost verificat anterior
"Toate firele au fost rupte. Camera de supraveghere a fost distrusă. Băieţii de la firma de pază au spus că nu au ştiut nimic. În momentul în care s-a intrat în incintă, ar fi trebuit să se declanşeze alarma şi să se transmită apelul de urgenţă în dispecerat la firma de pază. Nu a apărut nicio avarie”, a declarat sursa citată de agenţia Mediafax.
Potrivit acesteia, sistemul de alarmă al casei de schimb valutar fusese verificat recent, după spargerea unei case de schimb valutar de la Braşov şi jaful armat de la Banca Transilvania din Cluj-Napoca. "Chiar acum s-au verificat. A fost un control tematic. Nu s-a găsit nimic în neregulă", a spus sursa citată. Casa de schimb valutar funcţionează într-un spaţiu închiriat de la AJVPS Maramureş. Nici Poliţia, nici proprietarii casei de schimb valutar nu au făcut declaraţii.
Vom reveni cu amănunte