Baia Mare: Începând cu luna mai, băimărenii vor putea urma cursuri de pilotaj la ei în oraş
0În premieră, în Baia Mare se organizează cursuri de pilotaj pentru avioane mici
Băimărenii ar putea avea posibilitatea să înveţe să piloteze avioane de mici dimensiuni chiar la ei în oraş. Pilotarea acestora nu va fi la îndemâna oricui şi nu va fi pentru toate buzunarele. Un singur curs de pilotaj va ajunge undeva în jurul sumei de 4.000 de euro. Ideea inedită de a face o şcoală de pilotaj în Baia Mare îi aparţine lui Mihai Pătraşcu, consultant Centrul pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CDIMM) Maramureş.
„Se vor organiza cursuri de pilotaj pentru modelul «Sting», ce intră în categoria avioanelor ultra uşoare, cu două locuri şi se adresează, în special, oamenilor de afaceri pentru care timpul este foarte preţios”, spune Mihai Pătraşcu.
Cursuri de 40 de ore de pilotaj
,Un curs de pilotaj la şcoala deschisă de consultantul CDIMM presupune 40 de ore de pilotaj, pe care doritorii trebuie să le parcurgă pentru a primi permisul de pilota avioane ultrauşoare. Pe lângă orele practice, amatorii vor avea de parcurs şi o parte teoretică. „Trebuie să fie familiarizaţi cu tot ce înseamnă aparatură de zbor, sisteme de comunicaţie, proceduri de zbor şi trebuie respectate anumite protocoale”, spune Mihai Pătraşcu.
În momentul de faţă, acest tip de cursuri se organizează în România doar la Timişoara şi Bucureşti. „Am vrut să se organizeze şi în Baia Mare din pasiune pentru zbor pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că este o strategie foarte bună pentru promovarea turismului în zonă”, precizează Pătraşcu. Potrivit acestuia, avioanele „Sting” nu trebuie neapărat să aterizeze şi să decoleze de pe o pistă clasică, ci şi de pe una înierbată, care să aibă o lungime de cel puţin 200 de metri şi să fie relativ dreaptă.
Aeronavele de acest tip constituie avantaje cum ar fi dimensiunea scurtă a pistei, viteza redusă şi înălţimea la care zboară. „Avioanele ultra uşoare pot să se desprindă de la sol chiar şi cu o viteză de 70 km/oră. Zboară la o înălţime relativ mică, iar satisfacţia este mai mare. Vezi mai bine peisajul de la cinci, şase sute de metri”, spune Pătraşcu.
Teste psihologice pentru viitorii piloţi
Cei care doresc să urmeze cursuri de pilotaj pentru avioane mici trebuie să treacă un test psihologic şi să aibă peste 18 ani, în rest, oricine doreşte poate ajunge pilot de aeronave uşoare. „Cred că oamenii de afaceri din Baia Mare ar dori să urmeze astfel de ore de pilotaj. Tocmai pentru că mergând cu avionul ei câştigă timp. Nu ar pierde ore bune până la Timişoara sau Bucureşti, când ar putea ajunge mai repede”, justifică Mihai Pătraşcu.
Avioanele pot fi personalizate
Avioanele mici pot merge doar pe lumină şi când sunt condiţii meteo favorabile. Mihai Pătraşcu mai arată că un avion Sting costă în jur de 30.000 de euro, iar cei care vor să-şi achiziţioneze o astfel de aeronavă, au posibiliattea să şi-o personalizeze. „Pot să-şi aleagă modelul, culoarea. Firma producătoare este în Cehia, iar anul trecut aceasta a vândut mai multe bucăţi în România”, adaugă Pătraşcu.