Baia Mare: Carnaval pe străzile din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile oraşul a devenit o a doua Veneţie cu personaje din filme şi desene animate

Cea de-a doua ediţie a „Carnavalului Renaşterii” a început de ieri şi va ţine până târziu în această noapte. Zeci de părinţi şi prichindei costumaţi în cele mai năstruşnice ţinute au luat cu asalt străzile oraşului. Evenimentul a pornit din Piaţa Millenium şi s-a deplasat apoi pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor unde participanţii au avut parte de o distracţie pe cinste.

Mai puţini participanţi decât anul trecut


La anunţarea evenimentului, organizatorii au prevăzut un număr de aproximativ 3.000 de participanţi din ţară şi străinătate, dar aşteptările le-au fost înşelate. „Mult mai puţini şi decât anul trecut. Nu ştim de ce: sau nu le-a plăcut ediţia trecută sau nu le place de noi de Esperando, nu-mi explic”, a declarat Daniel Filipaş, directorul Asociaţiei Esperando. Cu toate acestea cei prezenţi au încântat privirile trecătorilor. La mare căutare au fost şi anul acesta costumele de zâne, piraţi şi eroi de benzi desenate.

Mai multe aflaţi în Adevărul de Seară

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite