La Bagram, în Afganistan, un nou Guantanamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce condiţiile de detenţie în închisoarea de la Guantanamo, aflată în golful cu acelaşi nume din Cuba, unde SUA se bucură de dreptul de extrateritorialitate, ocupă în continuare

În vreme ce condiţiile de detenţie în închisoarea de la Guantanamo, aflată în golful cu acelaşi nume din Cuba, unde SUA se bucură de dreptul de extrateritorialitate, ocupă în continuare capul de afiş al actualităţii, cotidianul "New York Times" dezvăluie existenţa în altă parte a lumii, în Afganistan, a unei închisori similare, unde sunt deţinuţi, în condiţii şi mai primitive şi fără să li se aducă la cunoştinţă învinuirile proferate împotriva lor, vreo 500 de suspecţi.
Este vorba de închisoarea de la Bagram, aflată la 60 de km nord de Kabul şi amplasată pe locul unei foste hale pentru reparat avioane, ridicată de trupele sovietice de ocupaţie în anii 80. De când centrul de detenţie a fost inaugurat în 2002, autorităţile militare americane au păstrat cel mai riguros secret asupra celor ce se întâmplă aici. Accesul vizitatorilor din afară este strict interzis, cu excepţia câtorva reprezentanţi ai Crucii Roşii, fotografierea, chiar şi de la mare distanţă, nu este permisă, iar numele deţinuţilor nu sunt date publicităţii.
Prizonierii sunt închişi câte 15 în cuşti confecţionate din plasă de sârmă şi dorm pe jos. Lumina nu se stinge niciodată, deţinuţii având dreptul la plimbare doar câteva minute pe zi. Numărul celor închişi aici s-a mărit treptat, în special după ce administraţia Bush a decis să oprească trimiterea suspecţilor de acte teroriste la centrul din Guantanamo, ca urmare unei decizii a Curţii Supreme a SUA, în sensul că deţinuţilor din acest din urmă centru trebuie să li se asigure un minimum de drepturi elementare.
În decembrie 2002, condiţiile existente la Bagram - atârnarea deţinuţilor în lanţuri de acoperişul cuştii, loviturile aplicate la nivelul genunchilor, folosirea de câini de atac pentru înspăimântarea acestora - au provocat moartea a doi dintre prizonieri, ulterior, asemenea măsuri aspre mai atenuându-se totuşi.
Potrivit dezvăluirilor din "New York Times", printre deţinuţii de la Bagram se află şi 40 de pakistanezi, arabi şi alţi străini. Unii din aceştia fuseseră deţinuţi anterior în centrele secrete de interogare ale CIA din Afganistan şi din alte ţări. Intenţia serviciilor secrete americane, ca o parte din aceştia să fie transferaţi la Bagram, ar fi provocat indispoziţia Pentagonului, care nu s-a declarat dispus să-şi asume răspunderea pentru nou-veniţi. "Pentagonul nu e de acord să fie lada de gunoi a altora", a declarat, sub protecţia anonimatului, o oficialitate militară americană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite