Bacau: 20 de şomeri băcăuani se bat pentru un singur loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oferta slabă din acest an a făcut ca din cei 1.700 de participanţi, doar jumătate să poată opta pentru o slujbă.

Ovidiu Popa are 24 de ani şi este unul dintre tinerii care a venit, ieri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă cu speranţa că îşi va găsi o slujbă. Şomer de mai bine de un an, după ce a lucrat ca ospărar în timpul studenţiei, tânărul a venit în faţa angajatorilor cu şase CV-uri. Ovidiu a reuşit să aplice doar pentru un singur job, pentru că slujbele oferite de reprezentanţii firmelor nu erau în domeniul administraţiei publice. „Urmez cursuri de masterat în domeniul administraţiei publice şi am rămas dezamăgit să văd că nu am aproape nicio şansă să mă angajez. Toţi cer experienţă, dar eu nu am“, ne-a explicat băcăuanul. La bursă, masterandul a venit însoţit de părinţi, ambii şomeri de un an şi jumătate. Oferta angajatorilor mai slabă ca anul trecut „Părinţii mei au peste 50 de ani şi au fost disponibilizaţi de la fabricile la care lucrau. Poate ei se vor reangaja, dar mie nu-mi rămâne decât să plec pe un vas de croazieră“, a mai spus Ovidiu. Alţi băcăuani care au venit la bursă au realizat că trebuie să urmeze cursuri de recalificare pentru a mai avea o şansă de angajare. „Am lucrat peste 20 de ani în industria lemnului. Nu am găsit niciun un post liber şi trebuie să mă apuc de altceva“, ne-a spus Anton Manoilă, şomer. Bursa Generală a Locurilor de Muncă care a avut loc în oraş a pus faţă în faţă sutele de şomeri cu doar 40 de angajatori. La Oneşti, numărul agenţilor economici care au venit la Bursa Locurilor de Muncă a fost de 65. „La nivelul judeţului s-au pus la bătaie 860 de posturi vacante de către 95 de angajatori. Oferta este foarte mică comparativ cu anul trecut. Aceste joburi sunt dorite de peste 17.000 de şomeri“, a explicat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite