Bacău: S-au desemnat cei mai buni voluntari ai orașului
0Peste 20 de tineri, elevi în clasa a XII-a la liceele din Bacău, au primit, într-un cadru festiv, certificate de absolvire a stagiului de voluntariat în folosul comunității
”Săptămâna Națională a Voluntariatului” (SNP) și-a desemnat ieri câștigătorii. După cinci zile de muncă în folosul comunității dar și de distracții, cei aproape 800 de voluntari băcăuani, participanți la SNP, i-au premiat și aplaudat ieri la Sala Ateneu a Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău pe cei mai buni dintre ei.
”Vedetele” serii au fost doi voluntari de la Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău, Mircea Purcaru și Laura Scurtu, care au primit și titlul de voluntarii anului 2008.
”Ei s-au remarcat în special prin muncă de voluntariat la centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Amândoi meritau acest premiu pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea băcăuană”, ne-a spus Gabriela Achihăi, președintele FSC Bacău.
Voluntari cu diplome
În cadrul aceluiași eveniment, organizatorii au oferit și certificate de absolvire a stagiului de voluntariat unui număr de peste 20 de tineri, elevi în clasa a XII-a la liceele din Bacău.
Certificatele, au precizat organizatorii, au fost acordate doar tinerilor care au acumulat cel puțin 120 de ore de muncă voluntară în folosul comunității locale din momentul înscrierii într-un program de voluntariat.
”Aceste certificate sunt avizate de Inspectoratul Școlar Județean, de FSC dar și de conducerile liceelor de unde provin voluntarii. Ele atestă plusul de valoare pe care acești tineri îl dau unei societăți democrate și sunt convins că, pe viitor, le va fi de folos”, ne-a declarat Gabriel Măgureanu, coordonator voluntari în cadrul FSC Bacău.