BOTOŞANI: „Amfiteatru” îşi va desemna câştigătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, începând cu ora 14.00, pe scenă din sala mare a Teatrului Mihai Eminescu va avea loc Gala Laureaţilor festivalului de teatru pentru liceeni „ Amfiteatru”, ediţia I.

 Vor fi acordate distincţii  opt distincţi, pentru cel mai bun actor într-un rol principal, cea mai bună actriţă într-un rol principal, cel mai bun actor într-un rol secundar, cea mai bună actriţă într-un rol secundar, trei premii pe licee şi bineânţeles, trofeul festivalului de teatru „Amfiteatru”.

„Sunt încântat de ceea ce am văzut în aceste zile de spectacol, de copii care au participat.  Am văzut foarte mulţi copii talentaţi, muncitori şi cărora chiar le-a plăcut ce au făcut”, a afirmat, directorul Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei.

Şi tinerii spectatori au fost încântaţi de evenimentul ce a durat şapte zile. „Felicit conducerea teatrului Mihai Eminescu pentru că a organizat un astfel de festival de teatru.  A fost foarte frumos. Ştiam în fiecare zi că după ce vin de la şcoală am program la teatru. Mi-au plăcut cei de la Liceul de Arte şi cei de la Mihai Eminescu”, a spus Diana Aionesei, elevă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite