Isărescu: deficitul extern, prioritatea BNR în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isărescu: deficitul extern, prioritatea BNR în 2009
Isărescu: deficitul extern, prioritatea BNR în 2009

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat astăzi că prioritatea Băncii Naţionale este în acest an ajustarea deficitului extern al României. Citeşţe aici declaraţiile lui Isărescu.

Mai citiţi şi:
Deficitele bugetare vor trebui reduse sub 3% din PIB

Deficitul de cont curent al României va fi de 5% în 2009

"Noi la Banca Naţională spunem că prioritatea acestui an este ajustarea deficitului extern. Am spus asta şi la întâlnirea cu premierul la BNR. Am avut un mare grad de creştere economică care s-a făcut cu bani extern", a spus Isărescu la o conferinţă pe tema ajustării economice.

"Am avut o creştere economică excesivă pe anumite sectoare. A avut loc o supraîncălzire. A crescut consumul, creditul în valută cu buletinul, care au generat o creştere economică nejustificată bazată pe consumul nesustenabil. Cheltuielile bugetare s-au dus în plasme, leasinguri, am asistat la o exuberanţă care a dus la creşterea deficiului extern", a explicat Isărescu.

  • "Am reuşit să ajungem de la un nivel de 14 la sută în 2007, la 13,5 la sută în 2008, şi asta nu este uşor. La corecţia deficitului extern suntem încă sub optim. Suntem într-o corecţie excesivă, din această cauză aceasta se reflectă şi în PIB. O corecţie de 8 la sută din PIB este enormă şi de aceea ţipă sectorul privat, că îl doare foarte tare. Această corecţie excesivă vine şi din criza externă. Suntem sub optim şi din cauză că nu putem utiliza şi politica fiscală".
  • "De la 4,1 la 4,3 lei/euro, cursul este stabil. Chiar şi ţările care au încercat trecerea la un curs fix, după acordul de la Bretton Woods, au simţit nevoia unei marje de fluctuaţie de 5%. Dacă e la 4,2 lei/euro, adică la mijlocul intervalului, este foarte bine"
  • "În asemenea momente, o discuţie pe tema majorării unei taxe importante este total neavenită, pentru că ar debusola societatea şi economia. Nu se justifică nici măcar discuţia de majorare a unor impozite importante, chiar dacă vorbim pentru la anul sau peste doi ani, pentru că nu ar aduce niciun câştig, ci ar accentua scăderea"
  • "Dobânzile la pasivele băncilor practicate la depozite sunt mari. S-au lansat recent şi produse cu dobînzi de 12 - 13 la sută. Băncile spun că au exces de lichiditate. La o dobândă de 12 la sută, băncile dau celui care economiseşte la o rată de inflaţie de 6 la sută, ceea ce e un lux. Nu îmi dau seama de ce şi-l permit"
  • "Creşterea TVA poate provoca un şoc inflaţionist, iar o creştere a impozitelor, cum ar fi şi cel pe venituri poate avea efecte mai difuze, dar care apar totuşi, pe creşterea economică, dar şi pe inflaţie"
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite